Galaţi: Peste 150 de enoriaşi au mâncat astăzi ciorbă de peşte la Biserica Precista, mulţi dintre ei fără să treacă pe la slujbă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii care au venit astăzi să primească un castron cu ciorbă de peşte din partea Bisericii Precista s-au aşezat la coadă cu trei ore înainte de ora fixată pentru împărţirea pomenii

Deşi se anunţa ca un gest creştinesc din partea bisericii special pentru enoriaşii săraci care vin la slujba de Florii, în realitate pomana de astăzi a fost pentru toată lumea.

S-au aşezat la coadă şi femei îmbrăcate foarte bine, dar şi bărbaţi cu costum şi la cravată.

"Probabil că au vrut să vadă cum este la gust cioarba facută la cazan", încearcă să găsească o explicaţie Liviu Comănescu, consilier parohial la Biserica Precista.

Şi ne-au confirmat aproape toţi cei cu care am vorbit că-i mai bună decât cea făcută acasă.

"Nu se compară, este altfel, parcă-i făcută de bucătărese desăvârşite", ne-a spus nea Mihai între două liguri luate din castronul cu ciorbă.

Din păcate, remarca este şi în acest an că oamenii nu mai respectă deloc tradiţia de Folrii, în sensul că mai întâi ar fi trebuit să intre în biserică, să asiste la slujba dedicată intrării lui Isus în Ierusalim, după care, la ieşire, să primească şi un castron cu ciorbă de peşte.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite