Galaţi: Furtunile şi grindina scumpesc pâinea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 50% din recolta de grâu din acest an este compromisă după valul de calamităţi care a lovit judeţul Galaţi în ultimele luni. Ploi abundente, furtuni, grindină, inundaţii şi infiltraţii din Prut, Siret şi Dunăre, la care se adaugă, mai nou, seceta, au făcut ca pierderile de producţie la grâu să fie catastrofale.

Oficial doar 1.875 de hectare cultivate cu grâu au fost declarate calamitate, pierderile depăşind 2,1 milioane de lei, însă calitativ producţia ce va fi obţinută în 2010 este la pământ.

„Grâul panificabil a ajuns grâu furajer. Preţul grâului a crescut foarte repede de la 4.500 de lei vechi, la 6.000 de lei pe kilogram. Problema este că acum fermierii nu mai ştiu care este preţul corect şi nu îşi mai vând grâul.Vor fi probleme pentru agricultorii care aveau contracte pentru grâu panificabil şi care nu le mai pot onora", a declarat directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi, Violeta Nanu.

În aceste condiţii, autorităţile se aşteaptă ca în următoarele săptămâni preţul la pâine să crească.

„Nu avem cum să influenţăm preţul pâinii. Piaţa este liberă şi ea va regla situaţia", a precizat Violeta Nanu.

Grav este că nici grâul de sămânţă nu mai poate fi folosit decât ca furaj sau în panificaţie, ceea ce înseamnă că şi producţia pentru anul viitor este în pericol.

Pierderi importante s-au înregistrat şi la rapiţă, cultură cu cea mai mare suprafaţă calamitată (5.886 de hectare) iar producţia medie la hectar a scăzut de la 1.560 de kilograme pe hectar la 1.200 de kilograme. Producătorii agricoli care au cultivat rapiţă au înregistrat pagube de aproximativ cinci milioane de lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite