Galaţi: După 18 luni de reabilitare, strada Basarabiei a fost redeschisă circulaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circulaţia pe amintita arteră a fost blocată vreme de un an jumătate. Valoarea totală a investiţiei este de 11,7 milioane de lei, iar lucrările au fost făcute de firma bucureşteană Marivila Com SRL.

Veşti bune pentru şoferii din Galaţi! Primarul Dumitru Nicolae a inaugurat astăzi Strada Basarabiei (pe segmentul George Coşbuc - Piaţa Energiei), care a fost blocată pentru modernizări timp de 18 luni.

Strada a fost reparată pe o lungime de 1.150 metri. S-a intervenit asupra a 10.900 mp de carosabil, din care 2.800 au fost dale de beton, iar 8.100 mp de asfalt. S-au reparat 4.100 mp de trotuare. De asemenea, reţeaua de apă şi canalizare a fost refăcută pe o distanţă de 1.100 de metri.

„A fost un proiect important pentru oraş şi ne bucurăm că am reuşit să-l finalizăm. Acum aşteptăm să ne vină şi banii de la UE, care deocamdată au fost pe hârtie. În scurt timp vom inaugura străzile Stadionului şi Oţelarilor", a spus primarul Nicolae.

Din proiect lipsesc, totuşi, pistele pentru biciciclişti, promise încă de anul trecut de autorităţi.

„A fost o modificare a proiectului şi a trebuit să scoatem pistele pentru biciclişti. Ele se vor face pe trotuar", a spus vicceprimarul Nicuşor Ciumacenco.

Lucrările la reţeaua de alimentare a tramvaielor au prevăzut montarea a 67 stâlpi de susţinere, a 2,5 kilometri fir de cupru de contact, a 121 lămpi de iluminat stradal şi a 2,3 km linii de tramvai.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite