Galaţi: Dunărea, sărbătorită în fotografii, "la Zid"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă ziua Dunării este abia marţi, pe 29 iunie, asociaţiile nonguvernamentale locale, care se ocupă de protecţia mediului, au pregătit deja o serie de manifestări care preced această sărbătoare.

Sâmbătă, 26 iunie, începând cu ora 15.00 Asociaţia Reactiv va organiza pe Faleză, la "Zid" expoziţia fotografică "Dunărea, de la Pădurea Neagră la Marea Neagră". Fotografiile aparţin lui Dan Dinu din Braşov.

Duminică 27 iunie, între orele 12.00-18.00 vor avea loc mai multe evenimente, toate având ca locaţie Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii.

Pe lângă programele interactive pregătite pentru copii şi elevi, oganizatorii au mai pregătit şi o serie de publicaţii şi materiale informative legate de "Bătrânul Fluviu", dar şi proiecţii video şi o expoziţie de lucrări premiate la alte concursuri "Fii un artist al Dunării".

Ziua Dunării va fi sărbătorită pe 29 iunie, atunci când vor fi premiate lucrările din cadrul Concursului Şcolar Internaţional "Fii un artist al Dunării" şi vor avea loc mai multe prezentări ale bazinul hidrografic al fluviului.

Toate manifestările sunt organizate de Centrul de Consultanţă Ecologică şi Consiliul Judeţului Galaţi, în colaborare cu mai multe asociaţii de protecţia mediului printre care Asociaţia "Reactiv" şi "Parteneriatul Global pentru Apă".

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite