Galaţi: Defrişări ilegale în cartierul I. C. Frimu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În loc să răspundă solicitărilor locatarilor care se limitau la fasonarea unui plop, oamenii de la ADP Galaţi au tăiat mai mulţi arbori

Sunetul drujbelor i-a scos la geamuri şi din apartamente, marţi dimineaţă, pe locatarii blocurilor G2 şi S7D, din cartierul I.C. Frimu. Muncitorii de la primărie tăiau orice copac care le ieşea în cale. Scandalul s-a iscat imediat. În timp ce locatarii ţipau la muncitorii A.D.P-ului să nu mai taie nici măcar o creangă, aceştia din urmă urlau către locatari spunându-le că sunt autorizaţi să facă acest lucru.

„Nu se poate aşa ceva. Avem şi noi un petic de umbră după amiaza şi au tăiat copacii. Aceşti pomi sunt sănătoşi, nu sunt bătrâni, nu sunt putreziţi. Nu există nicio autorizaţie să se taie aceşti copaci. Dacă primăria permite aceste lucru este foarte grav", spune Anica Tănase, una dintre locatarele blocului G2.

În ceea ce priveşte autorizaţia de tăiere a muncitorilor de la A.D.P, nici nu poate fi vorba de aşa ceva.

„Asociaţia de locatari a făcut o cerere la primărie pentru fasonarea plopilor şi pentru tăierea unuia singur. Copacii trebuie toaletaţi, curăţaţi şi nu tăiaţi. Trebuie tăiaţi doar cei care sunt periculoşi", a declarat Laurenţiu Jalbă, director tehnic în cadrul Primăriei Galaţi.

Vinovaţii vor plăti scump

În tot acest scandal în care locatarii sunt revoltaţi pe autorităţile locale, iar muncitorii A.D.P-ului îşi văd de treabă defrişând cu spor, reprezentanţii Protecţiei Mediului declară că vinovaţii vor fi traşi la răspundere.

„Cine este vinovat pentru acest lucru va plăti foarte scump. Cine le-a dat autorizaţie să taie copacii? Am trimis hărtie către A.D.P şi am anunţat că nu au voie să se atingă de niciun pom", a declarat Mihai Turcu, directorul Protecţiei Mediului Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite