Galaţi: DN 25 a fost deblocat de şeniletele Armatei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criza de pe drumul dintre Galaţi şi Tecuci a fost rezolvată după aproape 24 de ore în care sute de oameni au îndurat frigul în maşinile blocate în nămeţi

În sfârşit, după aproape 24 de ore de la blocarea DN 25, Galaţi-Tecuci, s-a reuşit rezolvarea problemelor. Însă nu firmele specializate au izbutit să spargă nămeţii şi să scoată de pe carosabil TIR-urile derapate, ci Armata.

Militarii au intervenit cu şeniletele şi, în nici două ore au deblocat circulaţia. La ora 19.15 pe DN 25 se circula, e adevărat cu greutate, dar se circula. Pe marginea celor 75 de kilometri de şosea se mai află circa 200 de maşini, care au fost abandonate de proprietarii preluaţi de trenul special pus la dispoziţie de CFR (DN 25 este paralel cu calea ferată).

Nu vă recomandăm, însă, să plecaţi în noaptea aceasta pe amintitul drum. Autorităţile ne-au informat că de-abia joi dimineaţă drumul va fi deszăpezit în totalitate şi va putea fi tranzitat în condiţii civilizate.

Din păcate, starea restului drumurilor din judeţ este în continuară dezastruoasă. Nămeţii au pus stăpânire pe ele şi sunt blocate.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite