Galaţi: Cursuri pe bani europeni pentru lucrătorii din comerţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cursanţii au luat ieri primul contact cu viitorii îndrumători. Foto: Bogdan Nistor
Cursanţii au luat ieri primul contact cu viitorii îndrumători. Foto: Bogdan Nistor

Grupul Şcolar „Anghel Saligny" din Galaţi şi Centrul pentru Formare Profesională şi Dezvoltare Regională Constanţa au demarat ieri o nouă serie de cursuri de recalificare sau de certificare a competenţelor profesionale în domeniul comerţului

Scopul declarat al proiectului „Mereu în competiţie numai prin participare continuă la formarea profesională" este acela de a menţine pe piaţa muncii a acestor lucrători cu nivel redus de calificare. Fondurile vin de la Uniunnea Europeană prin Programul Operaţional Sectorial de Dezvoltarea Resurselor Umane.

„Cursanţii trebuie să-şi schimbe puţin mentalitatea pentru că le vom preda nişte cursuri europene. Dacă economic nu putem să schimbăm mare lucru, măcar pe parte de atitudine trebuie să arătăm că suntem europeni. Vrem să aveţi curajul să spuneţi la final că aţi absolvit nişte cursuri serioase", spune Adrian Vasile, unul dintre managerii de proiect.

La cursul care a început ieri s-au înscris 20 de cursanţi, toţi angajaţi în diverse domenii. Aceştia vor face 120 de ore de teorie şi 240 de practică. Suportul educaţional este gratuit şi va fi susţinut de doi îndrumători: un lector şi un instructor de practică.

Organizatorii au respectat şi regulile egalităţii de şanse în sensul că dat posibilitatea şi bărbaţilor,dar şi femeilor să participe la acest curs.

Pe 13 decembrie, când se va termina cursul, cei care vor trece de examenul final se vor bucura de un certificat de competenţe recunoscut de Ministerele Muncii şi Educaţiei. Cu puţin noroc şi bunăvoinţă din partea angajatorului, cursanţii care vor avea aceste certificate vor putea obţine şi o creştere a salariilor.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite