Galaţi: Cum se obţine indemnizaţia de creştere a copilului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adevărul de Seară vă prezintă lista actelor de care aveţi nevoie şi paşii pe care trebuie să-i urmaţi pentru a intra în posesia indemnizaţiei de creştere a copilului.

Tinerele mămici trebuie să fie la curent cu noile modificări aduse legii privind acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi cu demersurile care trebuie făcute în vederea obţinerii acesteia.

Iată actele necesare pentru dosarul de indemnizaţie: certificatul de naştere al copilului; adeverinţă privind veniturile mamei din ultimele 12 luni (de la locul de muncă, dacă mama este salariată sau vizată de agenţia fiscală de care aparţine, dacă este liber profesionistă, are o firmă, are câştiguri din agricultură sau pe lângă salariu ori dacă are alte venituri, precum dividende); cerere de acordare a indemnizaţiei.

Dosarul cu toate aceste acte se depune la primăria de care aparţine fiecare persoană în parte. Procedura este identică în cazul în care tatăl doreşte să intre în concediu pentru îngrijirea copilului. În ceea ce priveşte plata indemnizaţiei, banii vor fi primiţi prin card, dacă aşa doresc solicitanţii sau prin mandat poştal, la domiciliu.

Mamele care se află deja în concediu de creştere a copilului şi beneficiază acum de cei 600 de lei, pentru a primi 85% din salariu, au nevoie de: cerere prin care solicită recalcularea indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului; cererea se completează la Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale în raza căreia au domiciliul; copie după buletin şi adeverinţă de venit pe ultimele 12 luni înaintea naşterii.

În cazul în care veniturile reale ale mamei sau tatălui nu corespund cu cele trecute în adeverinţe, beneficiarii vor fi obligaţi să returneze statului sumele încasate în baza indemnizaţiei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite