Galaţi: Coşmarul ISPA se mută în Centru: peste 20 de străzi blocate şi trafic greoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şi săptămâna aceasta străzile oraşului vor fi pline de gropi şi şantiere. Vă sugerăm să ocoliţi străzile George Coşbuc, Cristofor Columb şi Frunzei.

Conform informării făcute de Primăria Galaţi, zona cea mai afectată este centrul oraşului, unde se realizează lucrări la reţelele de apă şi canalizare pe străzile George Coşbuc, Aleea Pieţei, Aleea Şcolii, I.L. Caragiale, Traian (între Rizer şi Basarabiei, între Basarabiei şi Faleză), Traian, Cristofor Columb, Mihai Bravu, Bălcescu, Brigadierilor, Romulus, Gării, Lupeni, Plantelor, Stelei, Serei, Română, Păunului, Rubinelor, Unirii şi Fraternităţii.

“Este zona veche  a oraşului şi sunt cele mai multe probleme. Terenul este foarte sensibil şi trebuie lucrat cu maximă prudenţă. S-au găsit şi multe hrube şi am fost nevoiţi să oprim lucrările”, ne-a declarat viceprimarul municipiului, Nicuşor Ciumacenco.

Nici Ţiglina II nu scapă de şantiere. Se execută lucrări între Inelul de Rocadă şi str. Gheorghe Doja. Pe Faleza Superioară este deschis în continuare şantierul de la  Elice, unde se realizează lucrări cheson la staţia de pompare. Alte zone de evitat sunt strada Frunzei, din Micro 17 şi Micro 40, şantierul deschis  în dreptul blocului G1.

În afară de aceste arii în oraş se mai realizează şi reabilitări ale staţiilor de pompare: staţia de tratare apă Uzina nr. 2, staţia de pompare Turnu, staţia de pompare Fileşti, staţia de pompare Şerbeşti.



Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite