Dezmăţ pe bani publici. În plină criză, Consiliul Judeţean Galaţi s-a pus pe investiţii imobiliare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce, în ultima şedinţă a Consiliului Judeţului, membrii acestuia au aprobat achiziţionarea unui imobil, situat pe strada Eroilor, între străzile Nicolae Bălcescu şi Domnească, mai nou instituţia respectivă a organizat o licitaţie pentru construirea unui nou corp de clădire în aceeaşi zonă.

Aceste investiţii, în vremuri de mare criză financiară, se explică prin intenţia preşedintelui CJ Galaţi, Eugen Chebac, de a realiza pe strada Eroilor un centru al administraţiei judeţene.

„Obiectivul „Sediu Sală Consiliu" este o construcţie cu regim de înălţime subsol, parter plus două etaje, cu amplasament pe strada Eroilor nr. 7 şi este destinat desfăşurării activităţilor aparatului de specialitate al Consiliului Judeţului Galaţi", ni s-a precizat printr-un comunicat semnat de Eugen Chebac. Corpul de clădire ar urma să fie realizat în continuarea actualului sediu al instituţiei.

În ceea ce priveşte firma care a câştigat licitaţia, aceasta este Tancrad, de altfel singura care participat şi căreia i-a fost atribuit contractul în valoare de 1,2 milioane de euro.

„La procedura de licitaţie deschisă pentru achiziţia publică de lucrări „Sediu Sală Consiliu Galaţi Municipal Galaţi, Judeţul Galaţi" din data de 21.10.2010 a participat un singur ofertant, respectiv S.C. Tancrad SRL Galaţi care a oferit o valoare a propunerii financiare în sumă de 5.115.599 lei (fără TVA)", se precizează în acelaşi comunicat. Suma este exact preţul propus de CJ în anunţul de licitaţie.

Urmează Teatrul Gulliver

Tot pe strada Eroilor, CJ-ul doreşte să achiziţioneze o nouă clădire. Cel mai probabil va fi vorba de sediul fostului Teatru de Păpuşi .

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite