Galaţi: Adrenalină pentru studenţi, la Balul Bobocilor din Universitatea "Dunărea de Jos"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe cei 20 de boboci îi aşteaptă zile grele în pregătirile pentru Balul Bobocilor
Pe cei 20 de boboci îi aşteaptă zile grele în pregătirile pentru Balul Bobocilor

Organizatorii Balului Bobocilor, respectiv Liga Studenţilor din Galaţi şi Universitatea „Dunărea de Jos" promit şi în acest an un spectacol total

Totul a început cu o preselecţie care a avut loc săptămâna trecută şi de pe urma căruia s-au ales concurenţii.

„Am ales iniţial 20 de concurenţi, au plecat şase şi am completat cu tot atâtea rezerve. Cei şase care au plecat nu au reuşit să intre în ritm şi au cedat", spune preşedintele Ligii, Dorin Coteţ.

Toate acţiunile balului din acest an se vor derula sub motto-ul „Adrenalină!".

„Nu pot să vă spun ce probe vor fi pentru că am strica surpriza. Cert este că vor fi şi de rezistenţă fizică şi psihică, dar şi de creativitate. Concurenţii trebuie să se pregătească pentru că vor avea suprize extrem de ciudate. Anul trecut, de exemplu, i-am trezit la patru dimineaţa şi i-am pus să meargă pe străzi să-şi câştige bani de buzunar!", povesteşte preşedintele LSG.

El ne-a mărturisit că pe lista probelor inedite este şi „Secret friend", o probă extrem de interesantă în care se fac cadouri inedite între concurenţi.

Toate probele vor fi filmate, iar prestaţia concurenţilor va fi punctată de un juriu, format din reprezentanţi ai studenţilor şi ai universităţii.

Acum, cei 20 de concurenţi (10 băieţi şi tot atâtea fete) au intrat în focurile coregrafice. Ei pregătesc diverse stiluri de dans alături de mai vechiul colaborator al balalului, coregraful Gelu Baciu.

Totul va culmina la începutul lunii decembrie (cel mai probabil în primul week-end al lunii) cu Gala Balului, când cele 10 echipe vor avea un important test de dans.

Câştigătorii vor primi pe lângă diplome şi bani şi cadouri din partea sponsorilor.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite