Galaţi: 85.000 de sărmăluţe vor ajunge astăzi la enoriaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai multe, aproape 7.000, vor fi împărţite după slujba de la Catedrala Arhiepiscopală. Preoţii se aşteaptă ca oamenii să se îngrămădească să prindă "pomana" Primăriei.

85.000 de sărmăluţe calde de post vor fi  împărţite astăzi în toate cele 40 de biserici din oraş.

"Fiecare preot îşi va ţine astăzi slujba de Sfântul Apostol Andrei după care, în jurul orelor 13.00 - 13.30, va împărţi enoriaşilor câte o farfurie cu sarmale. Cam câte 1.000 de sărmăluţe vor reveni pentru fiecare din cele 40 de lăcaşuri de cult", ne-a precizat părintele Cătălin Sava, de la Episcopia "Dunărea de Jos".

Şi credincioşii care vor participa astăzi la Sfânta Liturghie închinată ocrotitorului oraşului Galaţi Sf. Apostol Andrei, desfăşurată la Catedrala arhiepiscopală, se vor bucura de nu mai puţin de 7.000 de sărmăluţe calde aduse de la Cantina de ajutor social.

Cu ajutorul liceelor

Costul ingredientelor a fost suportat în totalitate de Primărie, iar "confecţionarea" sărmăluţelor s-a făcut în regim de voluntariat de bucătăresele cantinelor şcolare.

"Puţini ştiu că, în fiecare an, aceste sărmăluţe sunt făcute de bucătăresele de la cantinele şcolare. Fetele de la cantina noastră au muncit enorm zile acestea. De vineri s-au apucat şi abia luni le-au terminat. Au făcut nu mai puţin de 12.000 de sarmale, cele mai multe dintre ele urmând să ajungă la Biserica Precista", povesteşte directorul Colegiului Naţional "Costache Negri", Daniela Popa.

Gustările care vor fi oferite astăzi de reprezentanţii bisericii se alătură altor acţiuni cu caracter filantropic organizate în ultimele zile.

"Preoţii din bisericile gălăţene au ajutat în ultimele zile sute de familii nevoiaşe cu haine sau pachete cu alimente. Cei care nu au avut aceste pachete, au dat câte o masă caldă oamenilor aflaţi în suferinţă", mai spune părintele Cătălin Sava.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite