Galaţi: 259 de copii au legat şcoala de gard

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă din 2006 încoace abandonul şcolar a intrat pe o pantă descendentă, numărul celor care renunţă la carte rămâne mare. Cel mai mare abandon şcolar se înregistrează în mediul rural, la clasele de gimnaziu.

Chiar dacă numărul copiilor care se decid să abandoneze şcoala rămâne destul de mare, faţă de anii trecuţi el nu a mai crescut. Mai mult, în anul şcolar recent încheiat numărul celor care au renunţat la şcoală a scăzut faţă de anul şcolar precedent. O dovedeşte un raport al Inspectoratului Şcolar Galaţi, în care se arată că în primul semestru al anului şcolar 2009-2010 au pus cartea-n cui 276 de copii, cu 100 mai puţini faţă de anul precedent.

Cei mai mulţi sunt de la ţară

Aşa cum era de aşteptat, 95% din abandonul şcolar s-a înregistrat în mediul rural, acolo unde părinţii preferă să-şi pună copii la treabă decât să „irosească" banii pe educaţia lor.

Dintre cei 259 de copii de la ţară care au abandonat şcoala, doar doi erau de la liceu, cei mai mulţi fiind din ciclul gimnazial. Şi mai grav este că aceşti copii îngroaşă rândurile neşcolarizaţilor, care sunt suspecţii principali atunci când apar infracţiuni.

Potrivit statisticilor puse la dispoziţie de conducerea Inspectoratului Şcolar Galaţi în anul şcolar 2007-2008 nu mai puţin de 882 de copii au abandonat şcoala. 388 din ciclul primar şi 320 din liceu.

Chiar şi aşa, numărul a fost destul de mare faţa de 2006, când aproape 1.000 de copii au renunţat la carte. Ca să nu mai spunem că în 2009 la şcolile de arte şi meserii numărul celor care au renunţat la şcoală s-a înjumătăţit faţă de cel înregistrat în anii anteriori.

Singurul loc în care există elevi mai mulţi care au renunţat la cursurile şcolare este la Postliceală. „Este vorba despre familii care au părăsit ţara pentru a merge la muncă şi care şi-au luat şi copiii fără a informa instituţiile şcolare. Din păcate, cei mai mulţi dintre cei care renunţă la studii sunt de la ţară", spun surse din cadrul Inspectoratului Şcolar Galaţi.

Consilierea psihologică a diminuat abandonul

Cum se face că numărul celor care au renunţat la şcoală este în cădere liberă? Una dintre explicaţii ar fi aceea că psihologii şcolari consiliază familiile copiilor care sunt în prag de abandon şi reuşesc să-i convingă să rămână în sistem.

În plus, pentru cei care parcurg anul de completare, Inspectoratul Şcolar a organizat activitatea şcolară astfel încât elevii să aibă timp şi de muncă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite