Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi şi Teatrul „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul au semnat ieri un acord de colaborare culturală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 20 de ani de la celebrul "pod de flori de peste Prut", Teatrul Dramatic „Fani Tardini" din Galaţi şi Teatrul „Bogdan Petriceicu Haşdeu" din Cahul au semnat ieri un acord de colaborare culturală.

Instituţionalizarea parteneriatului dintre cele două teatre are un obiectiv clar: atragerea de fonduri europene care să ducă, în final, aşa cum zic cei mai mulţi dintre oamenii de cultură din Cahul, la reconstrucţia „podului de flori", dar de această dată de-a lungul Prutului!


„Prin acest acord, noi vom veni şi vom juca la Galaţi mai multe piese. De asemenea, sperăm să jucăm şi în mai multe comune şi sate din judeţul Galaţi, mai ales că noi acum suntem un fel de teatru pe roţi, pentru că n-avem o sală a noastră mare, în care să jucăm", ne-a mărturisit Rodica Zbîrciog, directorul Teatrului B.P. Haşdeu din Cahul.
La rândul lui, Vlad Vasiliu, directorul „Dramaticului" gălăţean este convins că acest parteneriat va aduce un mare câştig moral pentru gălăţeni.


Trebuie să reluăm acea legătură de sânge dintre cele două naţii. Tocmai de aceea, vom încerca să găsim o piesă care să se joace în ambele oraşe, cu decorurile fiecărui teatru, dar cu actorii din teatrul vecin.


Proiectul este susţinut puternic şi de Consulatul General al României de la Cahul.
„Fără cultură nu putem avea o societate normală. Tocmai de aceea sprijinim acest proiect şi ne gândim şi la altele, pe termen mediu şi lung", spune Genţiana Şerbu, consulul general al României la Cahul.


Primul mare proiect comun va fi în luna februarie, de Dragobete, atunci când cele două teatre vor realiza o piesă cu distribuţie mixtă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite