Povestea unui proces incredibil.Tablă de Sidex neplătită de 30 de ani!

Cauza este subiectul unui  proces lung de 27 de ani. Statul român a fost ţepuit cu 18 milioane de dolari de o firmă americană, în urma unei tranzacţii cu tablă de Galaţi.

Totul a pornit de la o tranzacţie făcută de Metalimportexport (casa de coemrş a statului român) care a livrat, la începutul anilor ’80, în SUA, tablă groasă produsă la Galaţi la un preţ de 330 de dolari pe tonă.

Tranzacţia, încheiată cu firma americană IMC, a fost făcută la un preţ inferior celui practicat la acea dată pe piaţa americană, şi anume de 520 de dolari tona. Finanţarea şi vânzarea tablei au fost făcute prin intermediul firmelor Otto Wolff Handelsgesellschaft mbh  şi Otto Wolff America Inc, ThyssenKrupp fiind desemnată apoi succesorul legal al celor două firme.

Calitatea slabă a produselor livrate de combinatul din Galaţi a determinat, pentru o perioadă, întreruperea furnizării, dar tranzacţiile au fost reluate, fără a exista însă posibilitatea recuperării contravalorii mărfii, întrucât nu au fost deschise acreditive bancare care să garanteze plata tablei groase. În urma acestui fapt, firma americană a rămas datoare către Metalimportexport cu 18 milioane de dolari.

Compania IMC a intrat în faliment în 1982, iar Metalimportexport a încercat să-şi recupereze datoria, îndreptându-se împotriva firmelor componente ale grupului Otto.

În 1996, Tribunalul Bucureşti a obligat firmele grupului Otto Wolff, printre care şi ThyssenKrupp, la plata sumei de 18 milioane de dolari. Curtea de Apel Bucureşti a decis acelaşi lucru, însă Curtea Supremă de Justiţie a decis că ThyssenKrupp nu poate fi răspunzător pentru afacerile din anii '80.
Ulterior, cauza a fost rejudecată de mai multe instanţe, în prezent fiind suspendată la ICCJ din iunie 2010.

Dosarul este investigat acum şi de CSM. Printr-un memoriu adresat Consiliului Superior al Magistraturii, în 23 februarie 2010, şi Ministerului Justiţiei, în 7 martie 2011, ce a fost înaintat CSM, fiind înregistrat sub nr. 1/6620/1154/16 martie 2011 şi Inspecţiei Judiciare, Thyssen Stahl GmbH a sesizat caracterul vădit neechitabil al procedurii judiciare derulate în cauza în care are calitatea de pârâtă şi cu care instanţele române au fost sesizat în anul 1983, încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice de către instanţele de judecată din România, care, pe de o parte, în mod repetat au desfiinţat hotărâri irevocabile urmare a admiterii contestaţiilor în anulare promovate de reclamantă, iar pe de alta, şi-au schimbat nejustificat viziunea asupra unor probleme de drept a căror interpretare este neechivocă şi încălcarea flagrantă a instituţiei termenului rezonabil.

Verficările ce au fost efectuate de Inspecţia Judiciară, în baza art. 31 din Legea 317/2004 şi în limitele de competenţă prevăzute de dispoziţiile art. 46 alin. 2 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, arată că, prin acţiunea înregistrată la data 30 decembrie 1983, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta Întreprinderea de Comerţ Exterior Metalimportexport Bucureşti (în prezent SC Metalexportimport SA Bucureşti) a chemat în judecată pârâtele: Otto Wolff America Inc., cu sediul în SUA, Otto Wolff A.G. Koln, cu sediul în Germania, Otto Wolf GmbH, cu sediul în Germania, Comsteel AG, cu sediul în Elveţia, Cideco SA, cu sediul în Franţa, C. Itoh, cu sediul în SUA, Cardinal Shipping, cu sediul în SUA, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 22.206.040,091 USD, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În 14 aprilie 1988 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti cererea formulată de aceeaşi reclamantă în contradictoriu cu pârâtele Banca Română de Comrţ Exterior (Bancorex) şi Chase Manhattan Bank din SUA, prin care s-a solicitat obligarea acestora la restituirea documentaţiei originale aferentă încărcăturii de 16.774 tone tablă groasă, în valoare de 5.517.289 USD şi la plata de daune de 1.200.000 USD, iar în caz de nerestitituire a documentaţiei să fie obligate la plata celor două sume.

Prin sentinţa civilă 874 din 25 inaurie 1994 Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa 9489 din 23 septembrie 1993, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa soluţionării litigiului în favoarea Tribunalului Bucureşti - Secţia Comercială.

Cele două dosare au fost conexate, cauza fiind înregistrată, în 1993, pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia Comercială.

La 7 februarie 1997, reclamanta a făcut mai multe precizări asupra părţilor şi obiectului cererii şi anume cu privire la schimbarea denumirii reclamantei şi schimbarea denumirii şi adreselor pârâtelor.

Prin sentinţa 1607 din 16 aprilie 1998 pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia Comercială au fost respinse excepţiile invocate de pârâte privind prescripţia dreptului la acţiune şi autoritatea de lucru judecată; a fost admisă în parte acţiunea reclamentei SC Metalexportimport SA, astfel cum a fost precizată, împotriva pârâtelor din grupul Otto Wolff şi anume 1) Otto Wolff GmbH, parte a grupului Thyssen AG, 2) Otto Wolff Handelsgesellschaft mbH, parte a grupului Thyssen Handelsunion AG şi Thysen AG Dusseldorf Germania şi 3) Otto Wolf America Inc - Huston Texas - SUA şi au fost obligate aceste pârâte la plata sumei de 17.983.598 US dolari, cu titlu de contravaloare marfă, din care în solidar cu pârâta Cideco, suma de 10.148.597 US dolari, cu dobânda legală de la data introducerii acţiunii, 30 decembrie 1983, până la data abrogării Decretului nr. 311/1954, adică 08.01.1998.

Prin aceeaşi sentinţă a fost obligată pârâta Chase Manhattan Bank la restituirea documentelor originale privind încărcăturile de pe vasele Arethuza şi kooper sau la plata cu titlu de despăgubiri a contravalorii acestor încărcături pentru nava Arethuza a sumei de 2.606.570 USD, în solidar cu pârâtele din grupul Otto Wolff şi Cideco, suma făcând parte din totalul de 17.983.589 USD, cu dobânda legală de la data introducerii acţiunii, 14 aprilie 1988, până la data abrogării Decretului nr. 311/1954. Instanţa a obligat pârâtele din grupul Itochu la 2.532.820 USD, contravaloarea marfă, cu dobânda legală de la data introducerii acţiunii până la data abrogării Decretului nr. 311/1954 şi la 18.195,46USD, cheltuieli de judecată.

Prin aceeaşi hotărâre a fost respins capătul de cerere privind daunele faţă de pârâta Chese Manhattan Bank ca nefondat. De asemenea, instanţa a respins acţiunea faţă de Banca Română de Comerţ Exterior ca nefondată şi a luat act de renunţarea reclamantei la judecată faţă de pârâta Comsteel cu sediul în Elveţia.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta SC Metalexportimport SA, precum şi pârâtele Ott Wolff AG, Otto Wolff Handelsgesellschaft mbH şi Otto Wolf America.
Prin decizia nr. 1743 din 3.08.1999, pronunţată în dosarul nr. 2792/1996 Curtea de Apel Bucureşti - Secţia comercială a respins apelurile formulate.
Împotriva decizie nr. 1743 din 03.08.1999 a instanţei de apel au declarat recurs reclamanta SC Metalexportimport SA şi pârâtele Otto Wolff Handelsgesellschaft mbH, Otto Wolf America Inc şi Thyssenkupp Steel AG (fostă Otto Wolff Flachstahl AG).

Prin decizia nr. 6126/07.12.2000, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie - Secţia Comercială în dosarul nr. 6853/2000 au fost admise recursurile declarate de cele trei pârâte şi de reclamantă, a fost casată decizia instanţei de apel, au fost admise apelurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 1607/16.04.1998 a Tribunalului Bucureşti, care a fost schimbată în parte, dispunându-se următoarele: respingerea acţiunii reclamantei faţă de pârâtele Thyssenkupp Steel AG, Otto Wolff Handelsgesellschaft mbH, Otto Wolf America Inc. pentru lipsa calităţii procesuale pasive, fiind înlăturată obligarea acestora la plata în solidar a despăgubirilor în sumă de 17.983.589 USD cu dobânda legală, cât şi de la plata cheltuielilor de judecată stabilite prin hotărârea tribunalului. A stabilit că dobânda de 6% pe an faţă de celelalte pârâte curge de la data introducerii acţiunii până la plata integrală a acestora; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Prin aceeaşi decizie reclamanta SC Metalexportimport SA a fost obligată la 2.658.824.571 lei taxă judiciară în recurs către pârâtele Thyssenkupp Steel AG, Otto Wolff Handelsgesellschaft mbH, Otto Wolf America Inc, iar pârâta Cideco Franţa a fost obligată la plata sumei de 340.992.423 lei taxă judiciară de timbru în recurs către reclamanta SC Metalexportimport SA.

Împotriva deciziei 6126/7.12.2000 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţia comercială, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a promovat în 7 iunie 2001, recurs în anulare, care ulterior a fost retras, prin decizia 50/8 aprilie 2002 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie - Completul de nouă judecători, luându-se act de retragerea recursului în anulare şi fiind respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta - intimată SC Metalexportimport SA de continuarea judecăţii.

Împotriva acestei decizii reclamanta SC Metalexportimport SA a formulat contestaţie în anulare, ce a fost respinsă ca nefondată prin decizia 148/9 decembrie 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie - Completul de nouă judecători în dosarul 101/2002.Împotriva deciziei nr. 6126/7.12.2000 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţia Comercială, reclamanta SC Metalexportimport SA a formulat contestaţie în anulare.

Prin decizia 4092/4 iulie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială în dosarul nr. 1686/2002 a fost admisă contestaţia în anulare, s-a dispus anularea deciziei menţionate mai sus şi s-a fixat termen în vederea soluţionării recursurilor.

Împotrvia deciziei nr. 4092/4.07.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Comercială au fost formulate contestaţii în anulare de către contestatoarele Otto Wolff Handelsgesellschaft GmbH Germania, Otto Wolf America Inc SUA şi Thyssenkupp Steel AG Germania, acestea fiind respinse ca inadmisibile prin decizia nr. 4081/11 decembrie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaîie şi Justiţie - Secţia Comercială.

De asemenea împotriva deciziei 4092/4 iulie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) - Secţia Comercială a fost formulată cererea de revizuire de către pârâta Otto Wolff Handelsgesellschaft GmbH , prin încheierea nr.2682/19.09.2007 ICCJ luând act de renunţarea la judecarea cererii de revizuire.

În rejudecarea recursurilor formulate împotriva deciziei 1743/3 august 1999 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia Comercială, ICCJ a pronunţat decizia 3681/5 decembrie 2008.
Reclamanta SC Metalexportimport SA a formulat o nouă contestaţie în anulare, promovată împotriva deciziei 3681/5 decembrie 2008 , cerere care a fost înregistrată pe rolul ICCJ - Secţia Comercială sub 10576/1/2008.

Prin decizia 893/4 martie 2010 pronunţată de ICCJ - Secţia Comercială în dosarul 1056/1/2008 a fost admisă contestaţia în anulare, s-a dispus anularea parţială a deciziei contestate numai cu privire la admiterea recursurilor declarate de pârâtele Otto Wolff Handelsgesellschaft, Otto Wolf America Inc şi Thyssenkupp Steel Beteiligungen GmbH împotriva deciziei 1743/3 august 1999. După pronunţarea deciziei 893/04.03.2010 s-a fixat termen pentru soluţionarea recursurilor declarate de pârâţi la 17 iunie 2010, cauza este în prezent suspendată, pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 98 alin. 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, în temeiul dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, invocată de reclamantă.

Firma Thyssen Stahl GmbH a invocat prin petiţia formulată şi înaintată CSM, pe de o parte încălcarea instituţiei termenului rezonabil, iar pe de altă parte aspecte vizând legalitatea hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii judiciare derulate în cauza în care are calitatea de pârâtă.

În ce priveşte aspectele invocate în legătură cu încălcarea instituţiei termenului rezonabil, Inspecţia Judiciară a CSM spune că se impune a se preciza că, potrivit dispoziţiilor art. 99 lit. e şi h din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, constituie abateri disciplinare nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor şi exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, dacă fapta nu constituie infracţiune.

"Având în vedere că în dreptul intern nu sunt reglementate aspectele privind durata rezonabilă de soluţionare a cauzelor (care este aceasta în diferite materii şi criteriile în funcţie de care se stabileşte), aprecierea caracterului rezonabil al duratei unei proceduri se va face prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Conform hotărârilor pronunţate de Vurte (printe multe altele, Frydlender împotriva Franţei, nr. 30.979/96, $ 43, CEDO 2000-Vii, Cârstea şi Grecu împotriva României, nr. 56.326/00, $ 40, M.Of. nr. 485 din 19/07/2007) această apreciere se face în funcţie de circumstanţele cauzei şi ţinând seama de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special de complexitatea cauzei, de comportamentul părţilor şi de cel al autorităţilor competente, precum şi de miza litigiului pentru părţile dintr-un anumit litigiu", notează Inspecţia Judiciară.

Totodată, Inspecţia Judiciară arată că în cauză se poate constata că procedura iniţială la 30 decembrie 1983 de reclamanta Întreprinderea de Comerţ Exterior Metalimportexport Bucureşti, în prezent SC Metalimportexport SA Bucureşti, nu este finalizată la momentul actual, părţile aflându-se în faza rejudecării recursului, urmare a admiterii celei de-a doua contestaţii în anulare formulată împotriva deciziei dată în recurs.

"Prin raportare la criteriile anterior evocate şi oricare ar fi gradul de complexitate al cauzei, o durată a procedurii mai mare de 27 de ani, în mod evident, nu poate fi apreciată ca fiind rezonabilă", arată inspecţia.

Sursa citată a analizat motivele care au condus la această durată a cauzei, pentru a stabili dacă această durată a fost justificată de motive obiective, dacă s-au încălcat dispoziţiile privind judecarea cu celeritate a cauzelor şi dacă aceasta se datorează unor motive imputabile judecătorilor care au participat la soluţionarea cauzei, dacă au fost încălcate cu rea credinţă sau gravă neglijenţă norme de procedură şi dacă aceste fapte şi conduite pot face obiectul unei acţiuni disciplinare.

Inspecţia Judiciară a apreciat că unul din motivele care a condus la prelungirea duratei procedurii decurge din complexitatea deosebită a cauzei ce a impus lămurirea mai multor probleme de drept şi unei situaţii de fapt, de asemenea, complexe.

Alt motiv a fost cel privind procedurile cu străinătatea ce determină întârzieri mari, precum şi acordarea de termene lungi, dar şi casări şi rejudecări ale cauzei, totul fiind prevăzut de lege.
În concluzie, Inspecţia Judiciară propune CSM să sesizeze Ministerul Justiţiei pentru a analiza oportunitatea modificării instituţiei contestaţiei în anulare, care în speţa de faţă a avut "consecinţe grave asupra duratei procedurii şi securităţii raporturilor juridice".