Galaţi: Sindicaliştii CFR nu sunt de acord cu încă o diminuare a salariilor, prin reducerea programului de lucru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar câteva luni după concedieri, angajaţii CFR sunt din nou ameninţaţi de noi măsuri de diminuare a cheltuielilor. Ei ar putea lucra doar patru zile pe săptă­mână, ceea ce i-ar costa 20 la sută din salariu.

Potrivit informaţiilor care ne-au fost furnizate de către liderul Sindicatului Mişcare Comercial, Viorel Istrate, primii pe listă, afectaţi de tăierile salariale ar fi angajaţii de la CFR Infrastructură. Nu vor fi afectaţi de reduceri angajaţii care lucrează pe ture, ci doar cei cei care lucrează opt ore pe zi.

„Ne-au transmis că nu se pot încadra în fondul de salarii pentru 2011 pentru că nu le ajung banii până la finalul anului. Noi le-am comunicat că nu acceptăm nicio altă scădere a salariului la CFR, după ce am vorbit cu oamenii în teritoriu. Ei vor să reducă programul de muncă de la cinci la patru zile invocând actualul cod al muncii, deşi volumul de muncă nu a scăzut. Ar însemna o reducere de 20% din salariu”, spune  Viorel Istrate.                                                 

Masura va afecta peste 60% din personal, respectiv peste 15.000 de angajati din cei aproape 25.000, venitul lunar fiind diminuat cu 20-25%, potrivit federaţiei.

Reamintim că de la Galaţi au fost concediate 87 de angajaţi de la Infrastructură,  78 de la CFR Călători , iar de la CFR Marfă 450 de angajaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite