Galaţi: Profesorii pensionari se pregătesc să plece de la catedre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 150 de oameni care au trecut de vârsta de pensionare nu vor mai putea lucra în învăţământ din vara acestui an.Deşi noua Lege a Educaţiei le interzice profesorilor pensionari să mai activeze în învăţământ, Ministerul Educaţiei le-a permis acestora, printr-o notă tranzitorie, să mai activeze până la sfârşitul anului şcolar în curs.

“Era normal, nu puteam să schimbăm regulile în timpul jocului”, spune inspectorul şcolar general Doruleţ Resmeriţă.

Dacă vor exista cereri de pensionare care vor ajunge la inspectorat chiar din timpul anului şcolar, acestea vor fi analizate şi, în funcţie de personalul didactic disponibil, acestea vor fi aprobate sau respinse.

În prezent, în judeţul Galaţi sunt peste 100 de profesori pensionari care vor trebui să spună adio catedrei în luna iunie. În plus, la registratura Inspectoratului Şcolar existau alte 50 de cereri de prelungire a activităţii pentru anul şcolar 2011-2012.

Reamintim că, potrivit vechilor reglementări, dascălii care treceau de vârsta de pensionare putea rămâne în învăţămânr încă trei ani, cu aprobarea anuală a consiliilor de administraţie din şcoli. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite