Se strică vremea! Cod galben de ninsori şi viscol la Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avertizarea de cod galben ţine din noaptea de marţi spre miercuri (ora 2.00) şi până joi, 26 ianuarie, la ora 18.00. Potrivit meteorologilor, va ninge abundent, iar vântul va sufla cu peste 70 de kilometri pe oră, viscolind zăpada. De joi vine gerul!

În intervalul menţionat, vremea se va înrăutăţi în special în sudul şi estul ţării şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali. În aceste regiuni va ninge abundent, iar stratul de zăpadă depus va fi consistent. Vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze ce vor depăşi la rafală 70 km/h, în special în judeţele din sud-estul ţării, unde va fi viscol.

In Dobrogea şi în sudul si estul Munteniei, în prima parte a intervalului, precipitatiile vor fi mixte şi se va produce polei.

După intervalul menţionat vremea va deveni geroasă indeosebi noaptea şi dimineata, mai ales în estul, sudul şi centrul tarii.

Meteorologii vă recomandă să nu plecaţi la drum în intervalul de cod galben.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite