IMPORTANT Noi reglementări fiscale pentru contribuabili

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul Direcţiei de Finanţe Galaţi
Sediul Direcţiei de Finanţe Galaţi

Direcţia de Finanţe Galaţi a anunţat noi reglementări fiscale aplicabile de 1 octombrie. Astfel, termenul de eliberare a certificatului de înregistrare fiscala a fost redus de la 15 la 10 zile de la data depunerii declaraţiei de înregistrare fiscală sau a cererii de către contribuabil.

De asemenea, la solicitarea debitorului, organul fiscal poate înlocui sechestrul asupra unui bun mobil cu sechestrul asupra altui bun mobil sau imobil.

Pentru simplificarea procedurilor de inregistrare fiscală, atribuirea codului de identificare fiscală, adică numărul de identificare fiscală (NIF), se poate face de organul fiscal la solicitarea plătitorului de venit, pentru persoanele fizice care nu deţin cod numeric personal si care realizează numai venituri supuse regulilor de impunere la sursa, iar impozitul reţinut este final.

Îndreptarea erorilor materiale din actele administrative fiscale se face prin emiterea unui act de îndreptare a erorii materiale , sau in cazul unei cereri neîntemeiate a contribuabilului printr-o decizie de respingere, care pot fi contestate in condiţiile legii in care putea fi contestat actul iniţial.

S-a realizat urgentarea activităţii de declarare / reactivare a contribuabililor inactivi prin declararea acestora de câtre organul fiscal pe baza unei decizii comunicate contribuabilului si prin înscrierea, in termen de cel mult trei zile de la data comunicării deciziei, în Registrul contribuabililor inactivi/reactivaţi, aflat pe portalul ANAF. Totodată se precizează ca Decizia de declarare in inactivitate/reactivare produce efecte fata de terţi de la data înscrierii in registru.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite