Doctorului Aurel Nechita îi va fi acordat titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesor universitar doctor Aurel Nechita, decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi
Profesor universitar doctor Aurel Nechita, decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi

Distincţia îi va fi înmânată la şedinţa solemnă a Consiliului Local ocazionată de Sărbătorile Galaţiului

În şedinţa Consiliului Local de joi 24noiembrie, consilierul Gheorghe Bugeac a propus acordarea titlului de Cetăţean de onoare al municipiului Galaţi, profesorului universitar doctor Aurel Nechita, decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie.

„Nu suntem colegi de partid şi nici nu avem o relaţie personală dintre cele mai bune, dar fac această propunere pentru că, dacă la Galaţi, recent, a absolvit facultatea prima promoţie de medici, un eveniment demn de istoria acestui oraş, meritul este al doctorului Nechita. De altfel, este normal să-i acordăm acest titlu aşa cum tot la fel de normal mi s-ar părea ca, peste ani, facultatea pe care a înfiinţat-o să-i poarte numele", a spus adresându-se plenului Consiliului Local, consilierul şi medicul Gheorghe Bugeac

Propunerea a fost votată în unanimitate.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite