La Galaţi căldura este cu 24% mai scumpă faţă de anul trecut. Află aici cât costă pe fiecare tip de apartament în parte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iată costurile medii pentru încălzirea apartamentelor, ce vor fi achitate de gălăţeni în octombrie, noiembrie şi decembrie: 1 cameră - 124 lei/lunar; 2 camere - 184 lei; 3 camere - 308 lei; 4 camere - 397 lei. De la 1 ianuarie 2012 vom avea o o nouă scumpire, de 15%.

Începând cu 1 octombrie 2011, gălăţenii plătesc cu 24% mai mult pentru căldură şi apă caldă, deoarece Consiliul Local a decis majorarea preţului local al energiei termice, de la 214,65 lei/Gcal, inclusiv TVA, la 247,73 lei/Gcal, inclusiv TVA.

Concomitent cu scumpirea, dispare şi subvenţia de stat de 66 de lei/Gcal, din care bugetul local va suporta, deocamdată, jumătate. De la 1 ianuarie 2011, însă, şi această subvenţie dispare, fiind înlocuită de un ajutor finaciar acordat per capita, adică doar persoanelor care au venituri reduse.

Numărul cererilor pentru „ajutoare de încălzire" este deja de 28.000, iar primarul Dumitru Nicolae este rezervat în privinţa posibilităţii de a se realiza în timp util anchete sociale pentru a se stabili cine are dreptul la subvenţia de 33 de lei. Acesta e şi motivul pentru care măsura a fost amânată până la începutul anului viitor.

Scumpiri în lanţ ale căldurii de la sistemul public

Anul trecut, pentru un apartament cu 1 cameră (consum mediu de 0,5 Gcal, conform Ligii Naţionale a Asociaţiilor de Proprietari) - preţul mediu al căldurii a fost la Galaţi de 100 lei pe lună. În 2011 (octombrie, noiembrie şi decembrie) va fi de 124 de lei, iar de la 1 ianuarie va creşte cu încă 15% (prin eliminarea subvenţiei), ajungând la  142 de lei.

Pentru un apartament cu 2 camere (consum mediu de 0,8 Gcal), preţul căldurii a fost anul trecut la Galaţi de 160 lei lunar, dar a ajuns acum la 184 de lei, iar din 1 ianuarie va creşte la 212 lei.

La un  apartament cu 3 camere (consum mediu de 1,2 Gcal), preţul căldurii a fost de 240 lei lunar, a ajuns acum la 308 lei, iar de la începutul lui 2012 va "sări" la 354 lei;

În fine, pentru un apartament cu 4 camere (consum mediu de 1,6 Gcal), preţul căldurii a fost în iarna trecută de 320 lei, a ajuns la 397 de lei pe lunile octombrie, noiembrie şi decembrie şi va ajunge la 456 de lei de la 1 ianuarie 2012.

În Galaţi sunt cuplate la sistemul public de încălzire 80.000 apartamente, în care locuiesc circa 200.000 de oameni.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite