Galaţi: Află aici ce paşi trebuie făcuţi pentru a adopta un copil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anual, zeci de copii ajung în centrele de plasament de pe teritoriul judeţului Galaţi. Unii dintre aceştia sunt declaraţi adoptabili şi autorităţile reuşesc să le găsească o familie oferind-le astfel, şansa la o viaţă mai bună.

Misiunea Biroului Adopţii şi Postadopţii este de a asigura copiilor eligibili pentru adopţie un mediu familial stabil potrivit cu nevoile lor de creştere, îngrijire şi educare.

În acest sens, specialiştii din cadrul Biroului Adopţii şi Postadopţii realizează toate demersurile necesare pentru identificarea unei persoane/familii adoptatoare pentru fiecare copil pentru care s-a încuviinţat deschiderea procedurii adopţiei interne.

Adopţia este operaţiunea juridicǎ prin care se creeazǎ legǎtura de filiaţie între adoptator şi adoptat precum şi legǎturi de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.

Conform legislaţiei actuale, adopţia este considerată o instituţie de drept civil nemaifiind considerată o măsură de protecţie specială, astfel încât adopţia nu se mai adresează în mod automat tuturor copiilor aflaţi în sistemul de protecţie ci doar copiilor pentru care adopţia este potrivită nevoilor şi situaţiei lor particulare.

Dincolo de aceasta, adopţia este un proces extrem de complex care schimbă definitiv viaţa unei familii şi a unui copil.

Nu toţi copii sunt adoptabili. Chiar dacă în sistemul de protecţie a copilului există mulţi copii în grija asistenţilor maternali nu înseamnă că sunt adoptabili. Mulţi dintre ei menţin legătura cu familia lor şi, temporar, din diverse motive, nu pot locui împreună.

Paşi de urmat!

Dacă persoana/familia a decis că adopţia este potrivită pentru ei, primul pas este să se adreseze BAP din cadrul DGASPC Galaţi.

Familiile care se adreseazǎ Biroului Adopţii au vârsta cuprinsǎ intre 25 ani-50 de ani, cu o vechime în cǎsnicie cu prinsǎ între 2-25 de ani, cu istoric medical legat de problematica fertilitǎţii, în cazuri excepţionale dupǎ decesul unicului copil, de regulǎ clinic sǎnǎtoşi,cu situaţie economicǎ adecvatǎ în sensul satisfacerii nevoilor specifice copilului adoptabil.

Majoritatea doresc sǎ adopte un singur copil, de regulǎ pânǎ în 2 ani, de sex feminin, ulterior opţiunea acestora suferind modificǎri asupra sexului copilului pe care doresc sǎ-l adopte cât şi a sexului copilului pe care doresc sǎ-l adopte. Persoanele necǎsǎtorite pot adopta urmând aceeaşi procedurǎ ca şi cuplurile.
 
În cazul în care o persoană are copii dintr-o căsătorie anterioară, soţul/soţia poate să adopte aceşti copii procedura fiind urmǎtoarea: se sesizeaza in mod direct instanţa judecătorească cu actiune privind incuviintarea adoptiei, de catre sotul care doreste sa adopte.
 
Pentru încuviintarea adoptiei este necesar consimţământul la adopţie de catre părinţii biologici ai minorului, precum şi consimţământul soţului adoptator, exprimate în faţa instanţei odată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.

 Pentru aceasta adoptie nu este necesara obtinerea atestatului, deschiderea procedurii adoptiei interne pentru copil, si nici încredintarea in vederea adoptiei, dar sunt necesare rapoartele de consiliere atât a adoptatorului cât şi a părintelui biologic.

În acest caz, este obligatoriu ca pǎrintele firesc sǎ-şi exprime consimţǎmântul în formǎ autenticǎ prin act notarial. Legea 273/2004 prevede o perioadă de 2 ani de monitorizare după ce adopţia a devenit definitivă.

DGASPC Galaţi acordǎ servicii post adopţie, conform legislaţiei în vigoare adopţia fiind monitorizatǎ o perioadǎ de 2 ani de la încuviinţare, vizitele realizându-se trimestrial.
 
De asemenea, copii/tinerii adoptaţi care nu cunosc numele şi prenumele pǎrinţilor biologici şi solicitǎ dezvǎluirea identitǎtii acestora sunt îndrumaţi sǎ se adrese instanţei judecǎtoreşti cu acţiune privind autoritatea accesului la aceste informaţii obţinând obligatoriu raportul de consiliere, document pe care direcţia îl va înainta instanţei de judecatǎ investite cu soluţionarea cauzei.

În anul 2010 s-a înregistrat o cerere pentru desecretizarea unei adopţii încheiate acum 54 ani, şi al unei adopţii încheiate acum 17 ani acestea fiind primele cazuri de acest fel înregistrate la Galaţi.

Persoanele/ familiile care au adoptat şi care au terminat perioada de monitorizare sau au adoptat pe vechea legislaţie ( înainte de 01.01.2005) şi întâmpina dificultǎţi cu privire la creşterea şi educarea copilului se pot adresa BAP pentru sprijin şi consiliere conform legislaţiei în vigoare.
 
Apreciem la acest moment cǎ o adopţie dureazǎ între 1 an şi 3 ani. Durata mare este datǎ în special de greutatea deschiderii procedurii adopţiei interne pentru copii.

Situaţie comparativă perioada 2009-2010

Incuviintari(familii care au adoptat): 20  în 2009 şi   35  în 2010
IVA(încredinţări în vederea adopţiei) : 21 în 2009 şi  19  în 2010
DPA(deschiderea procedurii adopţiei interne):  46 în 2009 şi  37  în 2010   
Atestate eliberate(familii potenţial adoptatoare):  58 în 2009 şi 45 în 2010   

Situaţia până pe 30 mai 2011

1.Dosare finalizate prin sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă
·    Încuviinţări – 13
·    ÎVA ( încredinţări în vederea adopţiei)-10
·    DPA ( deschiderea procedurii adopţiei interne)-20
2.Atestate eliberate-15
3. Familii atestate fără copil – 9
4.Familii cu procedură în derulare – 24
5.Familii în curs de atestare – 7 iar reatestare – 7
6. Copii adoptabili-21
7. Copii pentru care se lucrează pentru a deveni adoptabili-31

Copii adoptaţi în perioada 2009-2011 - 80

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite