Gropzilla se întoarce! O porţiune din strada Oltului s-a prăbuşit într-un hău format sub asfalt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre arterele rutiere cele mai circulate din Galaţi a devenit inutilizabilă şi probabil că va rămâne astfel multă vreme din cauza unei surpări. Tone de pământ au dispărut pur şi simplu lăsând în urmă o groapă de dimensiuni impresionante.

O porţiune mare din suprafaţa carosabilă a străzii Oltului s-a prăbuşit marţi dimineaţă într-o groapă cu adâncimea de aproximativ nouă metri.

În imediata apropiere a intersecţiei cu strada Argeşului, asfaltul, turnat nu demult, a căzut ca din senin într-un gol a cărui prezenţă n-ar fi bănuit-o nimeni.

A rezultat astfel o groapă cu lăţimea aproape egală cu cea a străzii şi cu o lungime de 13-14 metri. În jurul ei, poliţiştii au restricţionat accesul pietonilor întrucât continuă să se mărească şi există riscul producerii de accidente.

Nicio victimă, doar ca prin minune

De altfel, privind bucăţile de asfalt de pe fundul gropii, cu marcajul de trecere de pietoni, trecătorii comentează înfioraţi că este o adevărată minute faptul că nu au existat victime.

  Din fericire, pe zebra prăbuşită în groapă nu era niciun pieton

image

„Nu vă gândiţi că putea să traverseze cineva tocmai atunci şi n-ar fi avut scăpare?! Dar şi mai rău, putea fi un maxi taxi, că pe aici treceau unul după altul. E o stradă foarte aglomerată şi mare minune că nu sunt victime şi că asfaltul s-a prăbuşit doar sub greutatea lui", ne-a spus Patriche Ion, unul locuitor din Micro 17.

Fenomenul, care afectează strada Oltului, este similar celui de pe Faleză, devenit celebru în toată ţara, nu numai datorită dimensiunilor gropii căreia i-a dat naştere în februarie 2010 şi apoi cu repetiţie în iunie 2011, ci şi „longevităţii acesteia".

Deocamdată nu se cunoaşte cauza formării golului de sub asfalt. Cert este că solul îmbibat cu apă a dispărut pur şi simplu. În groapă se poate vedea că o conductă de apă şi canalul de protecţie al acesteia au fost avariate de surpare.

Capcană mortală pentru muncitori

„În acest moment, nu ştim de ce s-a produs surparea şi, ca să putem stabili cauza, trebuie să lucrăm în interiorul gropii, dar este extrem de periculos deoarece din marginile acesteia continuă să se desprindă bucăţi de pământ îmbibat cu apă. De aceea, miercuri, vom apela la două firme de construcţii, care vor sprijini malurile gropii cu suporţi speciali, până la adâncimea de nouă metri şi abia apoi vom începe investigaţiile şi operaţiunile de remediere. Pregătirile necesare sunt în curs", ne-a declarat ing. Niţă Podaru, directorul SC Apă-Canal SA.

Potrivit aceleiaşi surse, avarierea conductei de apă potabilă n-a afectat locatarii blocurilor din preajmă întrucât s-au făcut manevre de izolare a acesteia şi alimentarea se face pe alte trasee de conducte. Doar locuitorii a patru case n-au avut apă la robinete şi numai timp de trei ore deoarece li s-au făcut branşamente provizorii la o altă conductă.

Alţi bani, altă distracţie

Strada Oltului a fost modernizată în luna noiembrie a anului trecut prin reasfaltare, înlocuirea bordurilor şi amenajarea de parcări laterale tip alveolă.
Investiţia s-a ridicat la 1,7 milioane de lei şi a fost realizată de firma Vega '93 SRL.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite