Culmea distracţiei! "Bairam" cu baltă de sânge pe covor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipajul de la Ambulanţă i-a salvat viaţa petrecăreţului ajuns la un pas de moarte
Echipajul de la Ambulanţă i-a salvat viaţa petrecăreţului ajuns la un pas de moarte

La sosirea Ambulanţei, un tânăr care luase parte la o petrecere, agoniza în urma unei hemoragii masive. Acesta fusese rănit sau se rănise în circumstanţe care urmează să fie clarificate de poliţişti.

Printr-un apel la 112, la miezul nopţii, personalului de gardă la Serviciul Judeţean de Ambulanţă i s-a solicitat acordarea primului ajutor pentru un tânăr care luase parte la o petrecere şi s-a rănit singur sau a fost agresat.

Un echipaj s-a deplasat la adresa indicată, din cartierul Mazepa, şi acolo a constatat că pacientul, în vârstă de 28 de ani, era practic mai mult mort decât viu, ca urmare a unei hemoragii masive.

"Când am ajuns noi, tânărul era în şoc hemoragic. Am încercat să aflăm de la ceilalţi participanţi la petrecere, care erau foarte agitaţi, dacă acesta fost agresat sau s-a rănit singur, dar nu s-a putut dialoga cu ei. Consumaseră mult alcool şi nu ştiu dacă doar atât. Oricum, rănitul era în stare gravă şi, după ce l-am stabilizat, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe", ne-a informat dr Mihai Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.

Tânărul a fost internat la Chirurgie şi după mai multe transfuzii şi o intervenţie chirurgicală starea lui s-a îmbunătăţit..

Rămâne ca poliţiştii să afle mai multe despre vărsarea de sânge stropită cu mult alcool, care ar putea fi consecinţa unui pumn dat într-un geam.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite