Atenţie proprietari de autoturisme, mai nou, hoţii fură radiatoare!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dimineaţa, înainte de a porni motorul, aţi face bine să verificaţi dacă maşina dumneavostră mai are radiator şi, implicit, lichid de răcire. Cândva se furau casetofoane, dar acum hoţii sunt cuprinşi de mania „reciclării".

Un echipaj al Jandarmeriei a observat, marţi, pe strada Prelungirea Brăilei, în zona sediului Ecosal, doi tineri, Cristian B. (19 ani) şi pe Florin I. (20 de ani), care împingeau un autoturism.

„La vederea patrulei de jandarmi, cei doi au luat-o la fugă, dar au fost prinşi şi imobilizaţi. În urma controlului în portbagajul maşinii, jandarmii au găsit patru radiatoare auto care fuseseră furate în noaptea de 28/29.05.2012 de la autoturisme parcate în Micro 16 şi Micro 17", ne-a informat căpitanul Costin Barbu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.

Cei doi tineri au fost duşi la Poliţie şi audiaţi.

„Prin extinderea cercetărilor s-a stabilit că aceştia, împreună cu alţi patru tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani, toţi din Galaţi, sunt suspecţi de comiterea a încă cinci furturi de radiatoare din autoturisme. În urma probatoriului administrat Cristian B. şi Florin I. au fost introduşi, pe bază de ordonanţă, în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Galaţi, urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă. Ceilalţi complici ai lor vor fi cercetaţi în stare de libertate", a precizat comisar Cristina Tatulici, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi

Aşadar aceşti hoţi au lăsat fără radiatoare nouă autoturisme care în acest moment sunt trase pe dreapta.

Radiatoarele, din aluminiu, au fost furate pentru a fi vândute la centre de colectare a materialelor refolosibile. C

hiar dacă doar hoţii vor fi pedepsiţi, vina aparţine în egală măsură patronilor acestor centre care plătesc bani buni pentru orice obiect aducător de profit, fără să le pese de provenienţa acestuia.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite