Specialitatea casei la Cantina de Ajutor Social din Galaţi: salam spălat cu furtunul, garnisit cu ciuperci expirate de-un an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cantina de Ajutor Social este închisă pentru inventar şi anchetă
Cantina de Ajutor Social este închisă pentru inventar şi anchetă

Pornind de la o sesizare adresată primarului, s-a descoperit că magaziile cantinei erau burduşite cu alimente expirate sau în curs de expirare. Directorul cantinei şi alţi trei funcţionari au fost destituiţi, iar edilul a făcut plângere penală împotria lor

„Curăţenia" pe care actualul edil Marius Stan a început s-o facă în Primăria gălăţeană şi în instituţiile subordonate acesteia continuă să scoată la iveală nereguli extrem de grave.
Este şi cazul celor descoperite zilele acestea la Cantina de Ajutor Social. Astfel, conform declaraţiilor primarului, cei mai săraci gălăţeni, beneficiari ai ajutorului alimentar acordat de municipalitate, erau hrăniţi cu alimente expirate.

Nu la gunoi, ci în farfuriile săracilor

Din procesul verbal de constatare întocmit de poliţiştii de la Economic - care au demarat o anchetă la Cantina de Ajutor Social (în urma unei sesizări adresate Primăriei) - edilul-şef a exemplificat: „5.040 de borcane de zacuscă, expirată de la 1 septembrie; castraveţi în oţet cu termen de expirare 5 iunie; 288 kilograme de ciuperci în apă, expirate din iunie 2011; 965 kilograme de pastă de tomate de asemenea expirată; la fel cârnaţi cabanos; 894 de sticle cu suc de roşii, neetichetate; 4.345 de conserve cu fasole cu costiţă, fără documente de provenienţă".

„Mă simt dator să-i mulţumesc bunului Dumnezeu că nu s-a întâmplat o nenorocire până acum. A hrăni zilnic 700 de persoane (dar urmează să verificăm şi dacă numărul acesta este corect sau este umflat), cu mâncare gătită din conserve expirate în 2011 mi se pare ceva ieşit din comun! Să ajungi să speli salamul şi cârnaţii cu furtunul şi să le dai la oameni necăjiţi, care hrănesc şi copiii din mâncarea aia, mi se pare cinism ieşit din comun. Genocid! Puteau să moară oameni acolo!", a declarat scandalizat Marius Stan.

Ultimul control, anul trecut

O astfel de situaţie este, fireşte, şi de competenţa Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi motiv pentru care directorul acestei instituţii dr. Lenuţa Ichim a fost invitat la Primărie unde însă aflând că sunt prezenţi şi reprezentanţii mass-media s-a retras în mod inexplicabil.

„Aş fi dorit să ştiu dacă angajaţii DSV Galaţi au făcut controale, în ultimul an, la cantina socială şi ce au descoperit, în cazul în care au făcut. Din păcate au plecat"- a declarat Marius Stan.

O explicaţie pentru această retragere precipitată ar putea fi răspunsul pe care ni l-a oferit directorul DSVSA în legătură cu situaţia care a ieşit la iveală la Cantina de Ajutor Social.

„Conform legii, cantina respectivă este controlată anual. Ultimul control a fost făcut în iunie 2011 şi, la acea vreme, nu s-au găsit neconformităţi. Având în vedere situaţia semnalată, ne vom autosesiza şi vom trimite şi noi o echipă în control la Cantina de Ajutor Social", ne-a declarat dr. Lenuţa Ichim.

Salam în pragul expirării, teoretic comestibil

Un punct de vedere oarecum prudent am primit şi de la şefului Comisariatului Judeţean de Protecţie a Consumatorilor Galaţi, Aurel Pamfile.
„Am primit şi noi o reclamaţie privind calitatea alimentelor distribuite prin cantina de Ajutor Social. În urma acestei sesizări, am făcut un control acolo şi am constatat o serie de nereguli privind termenul de valabilitate al unor produse. Astfel, s-au găsit 14 kilograme de salam cu termen de expirare pe data de 19 septembrie, adică în ziua controlului, şi alte 1.811 batoane de salam (751 de kilograme) care va expira pe data de 27 septembrie. Faptul că alimentele respective erau în pragul expirării nu este ilegal, dar nici normal. Probabil că erau achiziţionate la un preţ mai mic, nu mă pot pronunţa în acest sens. De asemenea. n-au putut fi prezentate mai multe documente, reţetare etc., motiv pentru care le-am cerut reprezentanţilor conducerii instituţiei să se prezinte cu ele la CJPC, vineri, la ora 9.00, dar n-au mai venit", ne-a declarat comisarul Aurel Pamfile.

Coincidenţe bizare

Poliţiştii de la Economic au făcut şi o altă constatare interesantă, dezvăluită de edilul-şef.

„Contabilul- şef al Cantinei de Ajutor Social este şi director economic la firma Eurosmart a fiicei dlui Sterică Croitoru, directorul cantinei. Întâmplător, firma are cam acelaşi obiect de activitate şi are nişte magazine deschise prin oraş! Contabilul cantinei (subordonatul contabilului-şef ) este angajat tot la firmă, magazionera e directoare în aceeaşi firmă! Am solicitat Poliţiei Economice un control încrucişat, firmă - cantină, şi aşteptăm rezultatele", a mai afirmat Marius Stan.

Deşi Sterică Croitoru şi-a transmis prin fax demisia din funcţia de director al Cantinei de Ajutor Social, gestul său a fost tardiv întrucât primarul i-a luat-o înainte şi l-a demis, la fel ca şi pe contabilul- şef, contabilul, casierul şi administratoarea instituţiei.

Mai mult chiar, Marius Stan a făcut plângere penală împotriva acestora.

„Dosarul acesta nu se va opri sub un birou cu praful de două degete pe el. Să înţeleagă oamenii ăştia odată că s-a schimbat titularul scaunului de primar şi nu mai este cineva care doarme", a avertizat edilul şef.

Săracii, hrăniţi cu ajutorul parohiilor

Primarul s-a gândit şi la o soluţie pentru ca pe viitor să nu mai fie tentat vreun funcţionar să se îmbuibe pe seama săracilor Galaţiului.

„Am vorbit cu P.S. Casian şi o să facem un parteneriat, astfel încât prin intermediul cantinelor care aparţin parohiilor să distribuim mâncare caldă celor care au nevoie, pentru a preîntâmpina mizerii precum cele care s-au produs aici. Este posibil ca această cantină să rămână fără obiectul muncii sau să mai producă numai şi numai hrană caldă şi doar pentru oamenii sărmani din această zonă, pentru că este anormal să vii din capătul oraşului pentru un salam şi un cârnat expirate! Am văzut la parohii cantine care arătau nemaipomenit din punct de vedere al igienei, mâncare caldă, gustoasă, şi grijă faţă de oameni! Refuz să cred că preoţii îşi permit, cu Dumnezeu în faţă, să facă ce-au făcut oamenii aceştia, la Cantina de Ajutor Social", a mai afirmat primarul Marius Stan.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite