Apartamentele de serviciu pe care Consiliul Judeţului a fost obligat să le vândă pe nimic vor fi reevaluate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosiliul Judeţului Galaţi
Cosiliul Judeţului Galaţi

Prin urmare, magistraţii, directorii şi funcţionarii publici, care au închiriat cele 37 de locuinţe, nu le vor mai putea cumpăra la preţuri derizorii, ci de chilipir. Adică un apartament cu două camere nu va mai costa 152 de lei pentru că ar putea fi evaluat la 300 de lei.

Pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Cosiliului Judeţului, desfăşurată ieri 16 februarie, s-a numărat şi proiectul de hotărâre privind „reevaluarea apartamentelor aflate în domeniul privat al Judeţului Galaţi şi în administrarea CJ".

Pentru a înţelege importanţa votului exprimat în favoarea acestei hotărâri, se cuvine ca cititorii să ştie că miza o reprezintă 37 de apartamente de serviciu pe care chiriaşii care le locuiesc vor să le cumpere, iar instanţa a obligat Consiliul Judeţean să le vândă la preţuri cuprinse între 152 de lei (aţi citit bine!) şi 17.000 de lei.

Printre chiriaşii dornici să devină proprietari se numără judecători şi mai mulţi funcţionari publici cu funcţii de conducere.

Disputa dintre aceştia şi forul deliberativ judeţean a început încă din 2007, când chiriaşii au depus cereri de cumpărare a locuinţelor. Deoarece răspunsul instituţiei a fost negativ - argumentul fiind acela că, potrivit Legii nr. 114/1996, apartamentele de serviciu nu se pot vinde - chiriaşii s-au adresat instanţei.

Prin Sentinţa civilă 9676 a Judecătoriei Galaţi, pronunţată în data de 16 decembrie 2008, instanţa a obligat CJ Galaţi „să încheie cu reclamanţii şi cu intervenienţii contracte de vânzare - cumpărare, pentru locuinţele deţinute cu contracte de închiriere, în blocurile L, Delta B4, A 16, V 2, V3 şi V5, din municipiul Galaţi, prin vânzare directă şi la preţul ce rezultă din valoarea lucrărilor executate de unitatea proprietară". Adică la valoarea de inventar de la momentul dării lor în folosinţă.

Această sentinţă a fost atacată cu apel, judecat la Tribunalul Buzău, iar instanţa a menţinut hotărârea iniţială. A urmat un alt recurs, judecat la Ploieşti, dar şi această hotărâre a fost favorabilă chiriaşilor.

„Atât de favorabilă" încât un apartament cu două camere urma să se vândă chiar şi cu 152 de lei, adică de aproape o mie de ori sub valoarea de piaţă.

Încălcarea legii, inevitabilă

În atare situaţie, Conducerea CJ şi consilierii judeţeni s-au trezit într-o situaţie imposibilă. Riscau să fie acuzaţi ori de refuzul executării unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, ori de încălcarea Ordonanţei Guvernului 81/2003, conform căreia locuinţele din patrimoniul statului pot fi vândute doar după actualizarea preţului.

„Din punct de vedere legal ne situăm într-o poziţie ingrată. Dacă nu acceptăm să vindem apartamentele în condiţiile impuse de judecători, riscăm dosar penal pentru refuzul de a respecta o hotărâre judecătorească. Dacă le vindem, riscăm dosar penal din partea Curţii de Conturi, deoarece am vândut bunurile publice fără a organiza, aşa cum spune legea, licitaţie publică", declara în vara anului trecut Eugen Chebac, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

La rândul său, consilierul judeţean Nicolae Bacalbaşa, unul dintre iniţiatorii proiectului aprobat ieri de plenul CJ afirma:
„Mi se pare absolut inadmisibil ca o instanţă să te oblige să vinzi nişte apartamente de serviciu".

În consecinţă, la propunerea consilierilor judeţeni Tania Bogdan, Eugen Durbacă şi Nicolae Bacalbaşa, Consiliul Judeţului a decis „reevaluarea apartamentelor aflate în domeniul privat şi administrarea Consiliului Judeţului, de către evaluatori autorizaţi".

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite