Inspectorul şcolar general Doruleţ Resmeriţă a fost destituit, iar adjunctul său a refuzat să-i ia locul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Onuţ Atanasiu şi-a depus demisia la Ministerul Educaţiei, aşa că, la momentul actual, Inspectoratul Şcolar Judeţean nu mai are conducere. Resmeriţă susţine că a fost destituit pentru că s-a opus realizării unor investiţii dubioase la şcoli.

Printr-un ordin semnat de Cătălin Baba, ministrul (sau mai degrabă de fostul ministru) al Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, inspectorul şcolar general Doruleţ Resmeriţă a fost demis din funcţie.

Semnat la data de 2 mai, ordinul de ministru privind demiterea a fost transmis la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), vineri 4 mai, în jurul prânzului.

Supărat că n-a fost demis „bărbăteşte"

De mai multă vreme se zvonea că, în urma retragerii sprijinului politic al PDL pentru Doruleţ Resmeriţă, acesta îşi va pierde postul de conducere, însă, între timp, a căzut Guvernul, iar noul premier Victor Ponta a afirmat că nu va schimba şefii instituţiilor deconcentrate.

În atare situaţie, Resmeriţă putea spera să rămână în funcţie numai că, după cum a declarat vineri în cadrul unei conferinţe de presă „de adio":

„Guvernul Ungureanu susţinut de PDL a terminat de restituit pensiile, a adus salariile la nivelul iniţial şi apoi miniştrii acestuia şi-au adus aminte că mai au ceva de făcut înainte de pleca din Palatul Victoria, îl uitaseră în funcţie pe Resmeriţă aşa că au rezolvat şi această problemă ca să poată spune că şi-au încheiat mandatul"

Fostul inspector s-a declarat dezamăgit şi de maniera în care a fost demis

„Vorbisem cu ministrul să mă anunţe şi pe mine, bărbăteşte, cu o zi înainte, ceea ce nu s-a întâmplat", susţine Resmeriţă supărat.

Adjunctul refuză fotoliul fostului său şef

Pe lângă ordinul prin care este eliberat din funcţie Doruleţ Resmeriţă, s-a primit încă unul, conform căruia noul şef al ISJ Galaţi este fostul inspector şcolar adjunct Onuţ Atanasiu. De fapt, urma să fie, pentru că, spre surpriza tuturor, tot vineri, acesta şi-a înaintat demisia şi a transmis-o la MECTS
Atanasiu şi-a explicat gestul spunând că a făcut echipă cu Resmeriţă şi înţelege să fie solidar cu acesta şi că, în opinia sa, este firesc ca USL să-şi numească oamenii în poziţii cheie pentru îndeplinirea obiectivelor asumate.

„Timp de mai bine de doi ani am colaborat foarte bine, obiectivele noastre au fost comune şi dacă am mai discutat şi în contradictoriu, am făcut-o constructiv şi pe subiecte legate de învăţământ. Acum consider că este mai bine ca aceia care şi-au asumat guvernarea să preia şi guvernarea învăţământului gălăţean. Dacă e nevoie de mine voi mai rămâne câteva zile până când le voi înmâna celor care candidează deja pentru funcţiile de inspector general şi adjunct. Nu mă retrag din PDL şi acolo voi merge în continuare", a afirmat Atanasiu.

Fostul inspector adjunct a mai spus că „pe surse" se vehiculeză deja două nume pentru noua conducere a ISJ Galaţi, Tania Bogdan, care a mai fost inspector general, şi Gelu Homner, ambii consilieri, judeţean şi respectiv local.

Plusuri şi minusuri

Punctându-şi realizările la şefia ISJ Galaţi, Doruleţ Resmeriţă a enumerat acordarea a 7000 de burse pentru elevii gălăţeni, introducerea camerelor de luat vederi la examene, amenajarea de terenuri de sport cu gazon şi instalaţie de nocturnă la 20 de şcoli fără să fi cheltuit bani publici.

„Sigur sunt şi greşeli la care trebuie să mă refer. La unele unităţi şcolare poate nu ar fi trebuit să schimb conducerile şi sper să corecteze această greşeală persoana care îmi va lua locul. Apoi, regret că nu am făcut publice o serie de investiţii în unităţi şcolare, realizate prin sistemul amendamentelor. Prin acest sistem parlamentarii propuneau realizarea unor investiţii fără să se consulte cu ISJ", a mai declarat Resmeriţă.

Fostul inspector şcolar general a spus că şi-a pierdut sprijinul politic tocmai pentru că nu a fost de acord cu acest sistem.

„M-am opus chelturii sumei de 500.000 de lei (5 miliarde lei vechi!) pentru amenajarea unui teren de tenis la Liceul Pedagogic. Banii s-au primit pe 17 decembrie 2010 şi n-am fost de acord să fie cheltuiţi până la sfârşitul anului. Nu exista proiect şi nici licitaţie. Trec asta la capitolul minusuri pentru că ar fi trebuit să fac publice situaţiile de acest gen pentru ca ele să înceteze. Senatorul Necula a pus presiune pe directorul de atunci şi, ulterior, au apărut tensiunile în urma cărora mi-am pierdut susţinerea politică. Atunci s-a cerut primului ministru Boc şi ministrului Funeriu să fiu demis numai că acesta din urmă nu a fost de acord", a mai afirmat profesorul Doruleţ Resmeriţă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite