Suedezii de la Usitall negociază la Galaţi cu reprezentanţii Primăriei construirea unei termocentrale pe bază de gunoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Dumitru Nicolae s-a ambiţionat ca, până la finele mandatului său, să „bată în cuie" realizarea aceastei investiţii de 100 de milioane de euro, cu ajutorul căreia vrea să elimine monopolul SC Electrocentrale SA Galaţi.

În noiembrie 2011, supărat că, din cauza conflictului Electrocentrale-Apaterm, gălăţenii îngheţau de frig în apartamente, edilul s-a gândit că ar fi necesară o alternativă la monopolul gigacaloriei deţinut de Electrocentrale Galaţi.

Căutând soluţia a făcut o scurtă excursie în Suedia, mai exact în oraşul Linköping, acolo unde încălzirea în sistem în centralizat a locuitorilor este asigurată prin arderea deşeurilor menajere.

După ce a discutat cu reprezentanţii firmei suedeze Usitall AB, care construieşte şi exploatează asemenea centrale pe bază de gunoi, Dumitru Nicolae a propus Consilul Local un proiect de hotărâre privind aprobarea începerii negocierilor pentru constituirea unui parteneriat public-privat cu această firmă.

Noi oferim terenul şi gunoiul, iar suedezii, centrala

Edilul a declarat că dacă deşeurile menajere ale gălăţenilor vor îndeplini condiţiile cerute pentru a putea fi utilizate drept combustibil, Usitall investi 100 de milioane de euro într-o centrală termică, care, peste doi ani, va produce energie termică suficientă pentru a încălzi aparatamentele gălăţenilor.

"Avem în vedere încheierea unui parteneriat public privat cu firma suedeză USITAL. Ei vor investi în acea centrală pe bază de deşeuri, iar noi le vom pune la dispoziţie terenul şi gunoiul. Într-o lună, suedezii vor fi aici, iar eu urmează să bag proiectul de hotărâre în Consiliul Local", a afirmat Dumitru Nicolae.

N-a fost chiar o lună pentru că începerea negocierilor cu Usitall a fost aprobată recent, în ultima şedinţă a Consiliului Local, însă suedezii s-au mişcat mult mai repede dovedind că interesul lor pentru investiţia de la Galaţi este cât se poate de real.

Reprezentanţii Usitall, la Galaţi, însoţiţi de ambasadorul Suediei

Joi 12 aprilie, a ajuns la Galaţi o delegaţie din oraşul Linköping (Suedia), condusă de Excelenţa Sa dl. Anders Bengtcén, Ambasadorul Suediei în România. Din delegaţie mai fac parte:Ann-Cathrine Hjerdt - primarul oraşului Linköping, Kerstin Rejmstad - ofiţer de relaţii internaţionale, Mattias Philipsson - CEO Usitall AB, Gustaf Hallgren - COO Usitall AB, Tony Moberg - director Dezvoltare Afaceri Usitall AB şi Constantin Damov, reprezentantul Usitall AB în România
Usitall AB este o companie suedeză cu experienţă în dezvoltarea şi operarea centralelor termoelectrice de ultimă generaţie bazate pe surse de energie regenerabilă.

„Unitatea Administrativ - Teritorială Municipiul Galaţi şi compania Usitall AB doresc să colaboreze pentru realizarea unei centrale termoelectrice pe bază de deşeuri menajere. În acest sens, am convenit să evaluăm posibilităţile ca Usitall AB să dezvolte investiţia în Galaţi, aceasta incluzând: examinarea şi investigarea condiţiilor locale, a cererii de căldură şi de energie; localizarea corectă a centralei de cogenerare de căldură şi electricitate, a infrastructurii; analiza conformităţii cu planul de energie locală şi strategie pentru Galaţi", a precizat Dumitru Nicolae.

Prin urmare, s-a decis semnarea unei scrisori de intenţie pentru a investiga în continuare posibilităţile de cooperare.
Usitall are o lungă şi strânsă colaborare cu Universitatea din Linköping, având posibilitatea de a oferi programe de schimb de experienţă, vizite şi alte forme de cooperare cu Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi în domeniul mediului înconjurător şi energiei.

Nu vă faceţi iluzii, gigacaloria nu se va ieftini!

Toate bune şi frumoase numai că dacă Usitall va produce energie termică arzându-ne gunoiul nu înseamnă că gigacaloria va fi mai ieftină. Două sunt motivele: reţeaua de distribuţie a agentului termic are pierderi de 40%, dar asta nu e treaba suedezilor şi, în plus, costisitoarea investiţie trebuie amortizată rapid pentru a deveni profitabilă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite