Dispută între prefect şi consilierii judeţeni care au aprobat alocarea banilor pentru repararea drumurilor comunale şi judeţene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CJ Galaţi
CJ Galaţi

Paul Florea se declară nemulţumit şi susţine că nu au fost respectate criteriile prevăzute de lege aşa că îşi rezervă dreptul de a nu valida hotărârea. În replică, membrii CJ susţin că instituţia este suverană în ceea ce priveşte împărţirea propriului buget.

Proiectul de hotărâre „Modificarea anexei numărul 4 la Hotărârea privind aprobarea bugetului local al Judeţului Galaţi, pe anul 2012" s-a regăsit, nu numai pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare din data de 16 februarie a Consiliului Judeţului, ci şi pe a celei de ieri.


De altfel, în ultima şedinţa, timp de mai bine de o oră s-a discutat în contradictoriu pe marginea alocării pentru drumuri judeţene a 65% din cei 6,5 miliarde lei, proveniţi din sume defalcate din TVA, şi 35% pentru cele comunale

Şi de această dată, a stârnit aprige controverse intervenţia prefectului Paul Florea, care a încercat să-şi argumenteze statistic următoarea concluzie: „Consider că alocarea nu s-a făcut cu respectarea legii, adică în funcţie de lungimea şi starea drumurilor şi, din acest motiv, voi analiza dacă voi valida hotărârea".

Merită remarcat faptul că, înainte de intervenţia prefectului, grupul consilierilor judeţeni aparţinând PDL a anunţat că, deşi membrii acestuia sunt nemulţumiţi că pentru drumurile din comunele cu primari PDL s-au alocat doar 15% din fonduri, va vota proiectul de hotărâre.

În atare situaţie, votul în favoarea proiectului a fost unanim, dar, chiar şi aşa, prefectul Paul Florea îşi rezervă dreptul a nu valida hotărârea.

Decizia reprezentantului Executivului în teritoriu a inflamat spiritele, consilierii judeţeni neînţelegând şi neacceptând opoziţia Prefectului.

Eugen Chebac preşedintele CJ a reacţionat cu diplomaţie: „Ce se cuvine remarcat este că banii sunt insuficienţi, fiind mult mai puţini decât în anii precedenţi. Vă respect părerea dar, până una alta, suntem în Consiliul Judeţului şi acesta este suveran".

Mult mai tranşantă a fost poziţia exprimată de consilierul judeţean Viorica Sandu, care a argumentat invocând o sumă de legi şi acte normative, de ce este suveran CJ atunci când îşi stabileşte propriul buget şi a conchis: „Vorbiţi de o oră domnule prefect şi constat că sunteţi împotriva alocării de bani pentru comune.

Aşadar hotărârea a fost aprobată prin vot dar în continuare trebuie validată de către Prefect. Prin urmare, un articol şi o anexă din hotărârea privind bugetul judeţului pentru 2012 nu sunt deocamdată aplicabile.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite