Renovarea Băii Comunale a ajuns să dureze aproape cât construirea celor patru corpuri de clădire în care a funcţionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile promit că, în sfârşit, bazinul de înot din incinta instituţiei va fi redeschis pentru public în luna martie a acestui an. Duşurile şi sauna vor fi redate în folosinţă abia în 2013 întrucât pentru reabilitarea corpurilor B şi C a fost necesară întomirea unui proiect care beneficiază de cofinanţare europeană

Decenii de-a rândul, Galaţiul a avut cea mai modernă baie comunală integrată într-un complex care mai cuprindea un bazin de înot şi o bază medicală de recuperare prin balneofizioterapie şi kinetoterapie. Cele patru corpuri de clădire care compun Baia Comunală au fost construite între anii 1925 - 1935.

Instituţia, aflată în subordinea municipalităţii, a funcţionat până la sfârşitul anului 1990, când, din cauza degradării avansate, bazinul de înot şi baza de tratament au fost închise. Având în vedere că era singura din oraş, deşi aflată în aceeaşi stare, baia propriu zisă a fost închisă abia opt ani mai târziu.

image

Renovarea Băii Comunale a început în 2005 şi primele care au beneficiat de reabilitare au fost corpurile de clădire C şi D în care funţionează din nou baza de tratament modernizată, precum şi un Centru de zi pentru persoane vârstnice. Investiţia s-a ridicat la 2.384.072 lei şi a fost suportată în cea mai mare parte de la bugetul local.

Opt ani de reparaţii

„În urma unei licitaţii, la data de 17.02.2008, s-a încheiat contractul pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii şi modernizare la bazinul de înot, precum şi la corpurile A şi B, executant fiind firma Vâlceana SA . Redarea în folosinţă a bazinului este programată pentru luna martie a acestui an, iar a corpurilor A şi B, pentru 2013 ", afirmă Nicuşor Ciumacenco

Repararea şi modernizarea bazinului, precum şi a spaţiilor adiacente (hol intrare, vestiare, duşuri etc.) se realizează cu bani de la bugetul local, valoarea totală a investiţiei ridicându-se la 8.329.650 lei.

„Sper ca toate lucrările să se termine în câteva luni, pentru ca la începutul anului viitor Baia Comunală să fie redeschisăpublicului", declara în 2010, Dumitru Nicolae, primarul municipiului Galaţi.

Cofinanţare salvatoare

Cum însă din cauza recesiunii, bugetul Consiliului Local n-a mai putut suporta integral costurile continuării lucrărilor şi la corpurile A şi B, exista riscul întreruperii acestora. Soluţia salvatoare a fost întocmirea unui proiect european cu titulatura „Modernizare Centru multifuncţional de servicii socio-medicale pentru persoane vârsnice", pentru care, în septembrie 2011, s-a obţinut o cofinanţare în valoare de 1.816.984 lei.

Astfel, va fi modernizată şi baia propriu-zisă, dotată cu duşuri, căzi şi două cabine pentru saună. Serviciile acesteia urmează să fie puse la dispoziţia gălăţenilor în 2013.

image

„Au fost unele sincope în aprovizionarea cu materialele de construcţii, care au determinat unele întârzieri, dar acum tragem tare să finalizăm lucrarea la bazin până în februarie. Pentru a putea continua, în ciuda temperaturilor foarte scăzute, a fost acoperit bazinul cu folie de polietilenă şi încălzim aerul cu aeroterme industriale", ne-a declarat ing. Nelu Titire, şeful de şantier de la Baia Comunală.

În 1925, la Galaţi, funcţionau nu mai puţin de şapte băi publice, dintre care una numai pentru elevi, Baia Şcolară şi o alta destinată militarilor, Baia Militară.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite