Gălăţean condamnat pentru falsificare de valută

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghiţă Valentin Vîlcu va executa trei ani de închisoare după ce a pus în circulaţie 15 bancnote de 20 de euro false.

Cătălin Dobrin Capmare ( 30 de ani), din Bâra si Gheorghiţă Valentin Vîlcu (26 de ani) din Galaţi vor executa câte trei ani de închisoare după ce Tribunalul Neamţ  i-a găsit vinovaţi de punere în circulaţie de valută contrafăcută.

De la primul inculpat prima instanţă, Judecătoria Piatra Neamţ,  a dispus confiscarea a două bancnote de 20 de euro false, iar de la Vâlcu, 15 bancnote de aceeaşi valoare.

Dosarul a fost intrumentat de DIICOT Neamţ, care în luna mai 2010 i-a pus sub acuzare pe cei doi bărbaţi pentru aderare şi constituire a unui grup infracţional, contrafacere de monedă şi înşelăciune.

Anchetatorii au informaţii că inculpaţii fac parte dintr-o reţea mai mare, deoarece aceleaşi bancnote de 20 de euro, cu aceeaşi serie, au fost depistate si în alte zone ale ţării.

Conform rechizitoriului, Vâlcu a fost plecat în Italia, de unde a revenit în martie 2010.

Asupra lui avea banii din salariul primit de la patronul străin, în total 1.100 de euro, în bancnote de 20 şi 100 de euro. Chiar dacă toate hârtiile de 20 de euro erau contrafăcute, Vâlcu a declarat că nu ştie nimic despre acest lucru.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite