Galaţi: Neatenţia la volan face victime în oraş; GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galaţi: Neatenţia la volan face victime în oraş; GALERIE FOTO
Galaţi: Neatenţia la volan face victime în oraş; GALERIE FOTO

Azi, la ora 13.00 a avut loc un accident rutier, la intersecţia străzilor Movileni cu Anul Revoluţiei 1848, soldat cu rănirea uşoară a trei persoane, printre care şi un copil de doi ani.

Şoferul unui autoturism Audi, Lucian Manole, în vârstă de 43 de ani, nu a respectat indicaţia semnului Stop aflat la intersecţia celor două străzi şi a tamponat în lateral un autoturism Volksvagen Passat, condus regulamentar de Gabriel Ionel Neagu, în vârstă de 32 de ani.

În urma coliziunii, Volkswagenul a fost proiectat într-un stâlp de iluminat public, după care s-a răsturnat. Martorii accidentului s-au dus imediat la victime şi le-au scos dintre fiarele contorsionate. O ambulanţă ajunsă la faţa locului a transportat cele trei victime la spital, fără a mai cere ajutor din partea altor colegi. În acest moment, starea victimelor este stabilă.

„Toate trei victimele sunt acum în afara oricărui pericol. Din păcate însă, o Ambulanţă a ajuns la faţa locului şi a luat toate cele trei victime, fără a solicita intervenţia echipajelor SMURD”, a declarat dr. Angel Trifan, medic coordonator al SMURD Galaţi.
„În această cauză se va întocmi dosar penal şi, în funcţie de numărul zilelor de spitalizare se va trimite către Parchet cu propunere adecvată”, a declarat comisar Viorel Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite