Galaţi: Frizerie cu tarif redus pentru pensionari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galaţi: Frizerie cu tarif redus pentru pensionari
Galaţi: Frizerie cu tarif redus pentru pensionari

De curând, în incinta Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP), de pe strada Domnească, s-a deschis o frizerie cu preţuri speciale pentru vârstnici.

Acolo, tarifele sunt cu mult mai reduse decât cele practicate de frizeriile din oraş. Astfel, un tuns pentru femei costă şapte lei, iar unul pentru bărbaţi ajunge la doar cinci lei.

Am stat de vorbă şi cu câteva persoane, care s-au arătat extrem de bucuroase că pot beneficia de un tuns şi o pieptănătură nouă, plătind o sumă modică.

 „Sunt membru al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor de zece ani şi m-am bucurat când am aflat că s-a deschis o frizerie aici.

Preţurile sunt cu mult mai mici decât în alte locaţii din oraş. Orice reducere, pentru noi, pensionarii, este binevenită”
, ne-a spus Vasile Jintu.

„Îmi face plăcere să vin aici. Oamenii sunt foarte sociabili şi săritori. Mi-am făcut mulţi prieteni aici. Când am aflat că s-a deschis o frizerie special pentru noi, m-am bucurat. Cu siguranţă, voi fi un client fidel”, susţine domnul Mihai Drăghici.

Vârstnicii nu sunt pretenţioşi


Frizeriţa, şi ea membră CARP, ne-a mărturisit că vârstnicii nu sunt deloc mofturoşi, majoritatea dintre ei fiind, ca şi gusturi

image

în materie de frizură, conservatori.  „Astăzi, am avut în jur de cinci clienţi. Abia ce am deschis. Nu ştie foarte multă lume despre noi. Sper să vină cât mai mulţi clienţi, ca să am activitate, pentru că altfel mă plictisesc”, ne-a spus Florentina Ţârmoacă.

Directorul CARP, Ionel Hâncu, le dă şi o veste  bună pensionarilor: tariful ar putea fi redus în curând.  „Noi avem în jur de
40.000 de pensionari, dacă vin în fiecare zi câte zece, suntem foarte mulţumiţi. Dacă merge bine, vom mai reduce şi mai mult tariful. Banii îi folosim ca să ţinem în funcţiune frizeria şi să plătim angajaţii
”, a spus Hâncu

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite