Fotoreportaj/Ce îi scoate din sărite pe gălăţeni: câinii vagabonzi, penalităţile la întreţinere şi străzile cu gropi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Boczoi Foto Bogdan Dimofte
Ştefan Boczoi Foto Bogdan Dimofte

Oamenii sunt nemulţumiţi şi de faptul că firmele din oraş nu mai aferă oportunităţi de angajare ca în urmă cu un an sau doi, iar lucrările pe programul ISPA nu par să se mai termine.

Într-un top al nemulţumirilor legate de oraş, gălăţenii se arată revoltaţi de mizerie, străzile cu gropi, dar şi faţă de aspecte ce ţin de situaţia economică actuală.

„Mă enervează când văd cîini comunitari pe stradă. Mi-am şi luat, de altfel, un aparat pentru a-i speria ca să nu mă muşte. Cel mai mult mă doare acum lipsa locurilor de muncă. Nici eu, nici soţul meu şi mai multe rude nu reuşim să ne găsim un loc de muncă de câteva luni", ne-a declarat Genoveva Petrea (44 de ani).

Genoveva Petrea Foto Bogdan Dimofte

Pensionarii sunt supăraţi de penalităţile pe care sunt nevoiţi să le plătească la întreţinere pentru că nu şi-au plătit la timp datoriile.

„Mă scot din sărite când pun aceste penalităţi scoase din burtă. S-a dat o lege, prin care aceste penalităţi la întreţinere s-au eliminat, dar nimeni nu ţine seama de ea. Nu am muncit atâţia zeci de ani pentru ca la bătrâneţe să îşi bată ăştia joc de noi. Ce fac autorităţile? Dorm în bocanci. Este jignitor cum îşi bat joc de noi", ne-a declarat Ştefan Boczoi (63 de ani).

Ştefan Boczoi Foto Bogdan Dimofte

Mulţi gălăţeni au o problemă cu străzile pline de gropi, ce par să se înmulţească pe zi ce trece.

„Câinii vagabonzi sunt o problemă cunoscută, dar trebuie să o amintesc pentru că nimeni nu face nimic ca să îi ia de pe străzi. Străzile cu gropi ne omoară. Nu înţeleg de ce trebuie să aşteptăm atât până când astupă aceste gropi?", susţine Gheorghe Costea (64 de ani).

image
Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite