Fotografii inedite la Casa de Cultură a Sindicatelor din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De astăzi şi până la sfârşitul lunii noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Galaţi puteţi vedea expoziţia de fotografii inedite „Spectacole la Casa de Cultură"

Aceasta cuprinde peste 60 de fotografii inedite realizate în timpul spectacolelor, evenimentelor, acţiunilor caritabile, cenaclului „Ion Chiric", expoziţii de fotografie şi desene, concursuri pe diferite teme, participări la diferite festivaluri şi concursuri naţionale sau proiecte realizate chiar de elevii înscrişi la cursurile Casei de Cultura a Sindicatelor Galaţi.

"Scopul realizarii şi expunerii acestor fotografii este de a arăta publicului iubitor de frumos, cât sunt de talentaţi copiii noştri, ce muncă enormă depun pentru rezultatele extraordinare văzute din multele premii, diplome sau trofee primite atât la secţiunile muzică, dans şi instrumente, dar şi în diferitele concursuri de fotografie, poezie şi desen", spune organizatoarea expoziţiei, poeta Angela Baciu.

Expoziţia este deschisă publicului larg până la sfârşitul lunii noiembrie în holul Casei de Cultură a Sindicatelor.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite