A dejucat un atentat asupra unui ministru grec

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sensei Florin Marinescu le predă poliţiştilor gălăţeni arte marţiale
Sensei Florin Marinescu le predă poliţiştilor gălăţeni arte marţiale

Fostă gardă de corp a lui Ceauşescu, Florin Marinescu a asistat la un moment din fuga dictatorului, în decembrie 1989. Florin Marinescu (50 de ani) a lucrat ca bodyguard al cuplului Ceauşescu, dar a fost implicat şi în acţiuni de esccortă ale lui Papa Ioan Paul al doilea şi Michael Jackson.

Gălăţeanul Florin Marinescu şi-a trăit viaţa în două perioade distincte. Până la 27 de ani a făcut parte din „Flotila de aur" de caiac-canoe a României, coleg de generaţie cu Ivan Patzaichin. A fost la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, cele de la Montreal şi Moscova, cele mai mari performanţe fiind bronzul european şi medalia de argint la campionatul Mondial din 1982, la Belgrad.
S-a retras din sport în 1986 şi datorită legitimării la Steaua a ajuns în armată ca subofiţer şi a fost apoi cooptat în trupele speciale antitero.
Astfel a ajuns „în obiectiv" la Palatul Snagov, pentru paza cuplului Ceauşescu, iar după 1989 să aibă misiuni de protecţie a diverşilor demnitari, în special cei străini veniţi în România.
În toamna anului 1982, imediat după ce obţinuse medalia la campionatul mondial, a fost invitat la o regată în China. A ajuns să asiste la o demonstraţie de arte marţiale, a fost atras imediat, iar după ce a renunţat la sport şi a ajuns în armată, s-a specializat în diverse tehnici de luptă.

A salvat un ministru grec


După 1989 a avut multe misiuni de protecţie a personalităţilor venite în România. „L-am păzit şi pe Michael Jackson şi pe Papa Ioan Paul al doilea, dar şi pe regele Mihai", a mai spus el.
La una dintre ele nu i s-a respectat traseul dorit şi a ajuns într-o situaţie limită cu ministrul Apărării din Grecia.
„Prin 1992 sau 1993, nu mai ştiu exact, am ajuns cu pistolul în mână în faţa mulţimii. Eu îi duceam de obicei la magazinele de artizanat şi barurile unde aveam oamenii mei, goleau locul de clienţi pănă să ajungem. Atunci au vrut altceva, să fie văzut unul din marile noastre magazine, să-l ducem la Unirea. Nu m-au ascultat, informaţia a transpirat şi la intrare s-a produs o busculadă. I-am văzut la timp, unul s-a dus să-l îmbrăţişeze, avea cuţit. L-am lovit în şold cu şacoşa de plastic în care aveam pistolul şi l-am salvat. Dar sacoşa s-a rupt şi am rămas în văzul la o grămadă de oameni, urlând «toată lumea pe burtă», cu o armă în mână de 3,4 kilograme", a mărturisit Marinescu.


Era să fie omorât


Ca membru al trupelor speciale, Marinescu a avut parte de numeroase confruntări violente. A fost chiar pe punctul de a-şi pierde viaţa. N-a putut preciza pe cine păzea la vremea respectivă.
„În 1993, era să fiu omorât. Am fost lovit cu o rangă de plumb în cap. Era înfăşurată în ziar, lucraseră profesionist, să nu lase urme. Plumbul se mulează pe cutia craniană, nu produce fisuri. Tot de atunci nu mai am dinţi în gură. A fost aproape fatală lovitura aia. Îmi curgea sângele ca la robinet. Medicii mi-au băgat zeci de ace de seringă în cap ca să scoată sângele imediat, să nu ajungă în interiorul creierului. La trei săptămâni, mi-au căzut dinţii. Mi-a afectat şi vederea lovitura aceea", a mărturisit sensei Florin Marinescu.

A mai spus că a fost şi împuşcat, în picior, dar a refuzat să ofere detalii despre misiunea „secretizată".


La cules de dezertori


Florin Marinescu a mai exemplificat viaţa din trupele speciale cu o misiune periculoasă.
"În 1990 a fost un militar care şi-a omorât colegii. L-am prins într-un lan de porumb. Cine mai intră într-un lan de porumb, după unul care are mitralieră şi 360 de cartuşe la el? Aveam pe mine o vestă antiglonţ de doi lei. Dacă trăgea în mine, mă facea sită. Aveam doar un pistol în mână. Trebuie să ştii să te apropii, nu să mergi ca la cules păpuşoi", a mai depănat din amintiri Marinescu.

Instructor de mascaţi la Poliţia Comunitară

Este mândru de tot ce a făcut, se consideră un patriot desăvârşit, dar are un mare of. Este vorba de pensia foarte mică după atâţia ani de sacrificii în sport şi apoi în care şi-a pus viaţa în pericol ca subofiţer.
„Am adus argint mondial pentru România şi am salvat vieţi destule. Chiar şi a unor oameni cu putere, care tremurau de frică şi apoi când treceau pe lângă mine nici salut nu mai spuneau. După toate acestea, anul trecut când m-am pensionat la 50 de ani, se ajunsese la şase milioane de lei vechi. M-a învăţat cineva cum să fac contestaţia şi a fost crescută abia la zece milioane", a răbufnit fostul caiacist, vicecampion mondial.
Chiar şi aşa, a cheltuit din banii proprii 8.500 lei, fără să socotească manopera, pentru a amenaja pe îndelete o sală de antrenament pentru trupele de intervenţie ale Poliţiei Comunitare din Galaţi. Predă kali-do, un stil de arte marţiale propriu.
„Este vorba de o îmbinare între jujitsu, care înseamnă luptă corp la corp cu mâinile goale, şi kali, un stil indonezian de luptă cu bastonul, ajungându-se la baionetă sau macetă", a explicat sensei Marinescu.

Ivan Patzaichin: "Marin avea de pe atunci un curaj nebun"


Lui Ivan Patzaichin, acum antrenorul lotului olimpic de caiac-canoe, i-au fost necesare doar câteva zeci de secunde ca să şi-l amintească pe Florin Marinescu.
"Caiacist. Parcă la Belgrad a luat medalie, nu?" a întrebat marele campion, să fie sigur că nu-l confundă. "Da, mi-l amintesc bine, a fost căsătorit cu o caiacistă, Tecla, campioană olimpică. Marin, asa îi spuneam noi. Un băiat extraordinar. Despre toţi care mi-au fost colegi sau pe care apoi i-am antrenat, am auzit numai de bine. Izolarea pe malul lacului în cantonamente nu o puteau suporta decât caracterele foarte puternice. Marin al nostru era de atunci de un curaj nebun", a adăugat Patzaichin.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite