Festivalul „Future Movie” se încheie cu „Orient Express”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiecţia are loc deseară, de la ora 21.00, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor din Galaţi, iar intrarea este, ca de obicei, liberă.

Filmul a fost lansat în septembrie 2004 şi este inspirat din romanul „Prinţul" de Tudor Teodorescu-Branişte, scenariul fiind semnat de celebrul regizor Sergiu Nicolaescu.

Acţiunea se petrece în doua etape. Prima este între anii 1911-1916, când prinţul Andrei Morudzi îşi petrece la Paris şi Monte Carlo viaţa mondenă, el pierzându-şi întreaga avere din pricina călătoriilor, a jocurilor de noroc, a femeilor şi a numeroaselor petreceri.

Cea de-a doua etapă începe în 1935, când îl regăsim pe prinţ, bătrân, trăind într-o ciudată izolare la castelul său din România. Averea i s-a dus şi i-au rămas doar castelul, pământul , un valet, trei cai splendizi şi amintirile.

„Orient Expres", trenul care făcea odată legătura dintre Instanbul şi Paris, este pentru prinţ o permanentă legătură cu amintirile din tinereţea lui tumultoasă.
Distribuţia este una de excepţie: Sergiu Nicolaescu, Maia Morgenstern, Ioana Moldovan, Gheorghe Dinică, Daniela Nane, Dan Puric şi Dan Bittman.

Festivitatea de premiere

Tot azi, începând cu ora 17.00, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini" are loc festivitatea de premiere a celor 40 de scurt-metraje realizate de studenţi de la IATC, Universitatea Hyperion şi Universitatea Media. Marele premiu oferit câştigătorului va fi suportatea tuturor cheltuielilor pentru producerea unui film.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite