Galaţi: Feroviarii se pregătesc de grevă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galaţi: Feroviarii se pregătesc de grevă
Galaţi: Feroviarii se pregătesc de grevă

După ce angajaţii de la calea ferată nu şi-au primit salariile pe luna septembrie, Sindicatul Mişcare Comercial va hotărî  mâine dacă declanşează  acţiuni de protest.  

Sindicatele  de la CFR Marfă, CFR Călători şi CFR Comercial   nu mai acceptă să discute pe marginea concedierilor după ce administraţia şi Ministerul Transporturilor nu au fost capabile să le plătească la timp salariile.

Feroviarii  nu au primit avansul pe luna septembrie.

„A început şcoala, ca să dau un singur exemplu, şi oamenii au nevoie de bani. Nu poţi avea pretenţia ca angajaţii să îşi facă treaba şi să nu-şi primească salariile. Această situaţie nu mai poate continua”, ne-a declarat preşedintele Sindicatului Mişcare Comercial din Galaţi, Viorel Istrate.

Nici angajaţii de la Regionala CFR Brăila nu şi-au primit banii, iar lucrătorii la calea ferată se pregătesc să declanşeze protestele. În atare situaţie, planul administraţiei de a concedia sute de angajaţi din cadrul regionalelor CFR Galaţi şi Brăila a fost trecut pe linie moartă.

„Aici se face muncă voluntară”

Sindicaliştii susţin că, fără un plan de restructurare viabil al celor trei structuri din cadrul CFR şi în lipsa unor compensaţii băneşti pe măsură pentru persoanele ce urmează a fi disponibilizate,  nu se vor aşeza la masă cu reprezentanţii administraţiei pentru a discuta despre concedieri.

Între timp, ceferiştii gălăţeni şi brăileni se vor întâlni luni pentru a stabili declanşarea unor noi acţiuni de protest.

„Nu ştiu ce vom face deocamdată.  Poate vom declanşa o grevă japoneză. Poate oamenii o să poarte pancarte pe care să scrie „aici se face muncă voluntară”. Nu excludem şi varianta unei acţiuni de protest radicale”, susţine liderul Sindicatului Mişcare Comercial Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite