Galaţi: Facultatea de Medicină se mută la „Cozamin”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galaţi: Facultatea de Medicină se mută la „Cozamin”
Galaţi: Facultatea de Medicină se mută la „Cozamin”

Conducerea Universităţii Dunărea de Jos va plăti 12 milioane de lei cunoscutei firme de textile pentru imobilul şi terenul de pe strada Oţelarilor

Banii provin de la bugetul de stat, dar nu au fost alocaţi special pentru cumpărarea lui. Ei au venit pentru realizarea unor lucrări în infrastructură, dar din cauza crizei, constructorii au intrat în reorganizare şi au lăsat baltă lucrările. Pentru a nu pierde banii, conducerea Universităţii „Dunărea de Jos” a cerut Ministerului să-i dea voie să cumpere o clădire.

Evident că primul lucru la care ne-am gândit a fost Facultatea de Medicină. Am decis să cumpărăm un imobil, de pe strada Oţelarilor, în care a funcţionat societatea Cozamin”, spune rectorul Universităţii Dunărea de Jos, Viorel Mânzu. De fapt, conducerea universităţii a reuşit deocamdată să cumpere o parte din acest imobil, cu terenul aferent. Restul va fi achiziţionat în cursul anului viitor. În total, Universitatea va scoate din vistierie 12 milioane de lei pentru noua Facultate de Medicină. Anul acesta, din contabilitatea Universităţii au plecat către Societatea Cozamin 7 milioane de lei.

Facultatea, strânsă sub acelaşi acoperiş

Rectorul Viorel Mânzu spune că a preferat această clădire pentru că este uşor de compartimentat. “Sunt acolo câteva ateliere moderne foarte uşor de configurat cu doi-trei pereţi de rigips. În plus, este foarte aproape de Spitalul de Urgenţă”, argumentează Viorel Mânzu. Decanul Facultăţii, Aurel Nechita, spune că va amenaja în spaţiul de la Cozamin noua specializare de stomatologie, acreditată anul trecut.

Până acum, Facultatea de Medicină de la Galaţi funcţiona în patru sau cinci spaţii împrăştiate prin oraş, toate ale Primăriei. Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Dunărea de Jos are în prezent peste 1.600 de studenţi.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite