Stiri din Galati

EXCLUSIV/Fabrică de profesori universitari la Galaţi

18 ianuarie 2010, 09:08 |  Autor: Bogdan Nistor | 

Cuvinte cheie: Galaţi, fabrică, profesori universitari, bursă, student, UE,

Studenţii au liber acum la cariera universitară

Galaţi

Studenţii au liber acum la cariera universitară

 

Orice student sau absolvent de studii superioare poate aplica la o bursă pentru a deveni asistent universitar cu acte în regulă. Cursurile vor dura între 14 şi 45 de săptămâni, cel puţin 12 ore pe săptămână. Absolvenţii vor putea preda limba şi cultura română în şcoli din alte ţări.

Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale a lansat Programul Sectorial „Comenius - Mobilităţi Individuale de Formare Iniţială: Asistenţi Comenius".

Pe Aceeaşi Temă

Programul se adresează studenţilor, care au absolvit cel puţin doi ani de studii, la momentul depunerii candidaturii, sau absolvenţilor de studii superioare, cu specializări ce pot conduce spre o carieră didactică şi care sunt dornici să experimenteze iniţierea într-o astfel de carieră.

Poţi candida dacă nu ai fost profesor

"Sunt eligibili să candideze cei care nu au fost angajaţi ca profesori sau cei care nu au mai beneficiat de un grant pentru Asistenţi Comenius", spune Luiza Şerbănescu din cadrul Compartimentului Comunicare de la Universitatea Dunărea de Jos.

Se urmăreşte de fapt iniţierea viitoarelor cadre didactice în metodologia predării şi asimilarea de tehnici şi metode de predare, dar şi dobândirea unei mai bune înţelegeri a dimensiunii europene în ceea ce priveşte predarea şi învăţarea.

Cei care vor ajunge la aceste cursuri vor învăţa să-şi îmbunătăţească limbile străine şi vor cunoaşte sistemele educaţionale din alte ţări, astfel încât să poată preda ore de limbă, cultură şi civilizaţie română în şcoli din alte ţări", mai spune Luiza Şerbănescu.

Asistenţii pot beneficia de granturi care le permit să realizeze o perioadă de stagiu în instituţii de învăţământ preuniversitar din ţările UE şi din statele asociate la Programul de Învăţare pe tot parcursul vieţii.

Stagiile pot dura între 13 şi 45 de săptămâni, iar activitatea săptămânală în cadrul şcolii gazdă este de 12-16 ore. Pe toată durata stagiului, asistentul se va afla sub îndrumarea unui profesor mentor cu experienţă, care îl va ajuta să îşi planifice activităţile şi să îşi evalueze progresul.

Conţinutul dosarului de candidatură

Dosarul de candidatură trebuie să cuprindă printre altele formularul de candidatură în două exemplare originale, CV-ul Europass completat în limba în care a fost completat şi formularul de candidatură şi copii după diploma de licenţă sau adeverinţa de studii pentru candidaţii care nu au absolvit încă.

Data limită pentru depunerea candidaturilor este 29 ianuarie 2010.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Cum a obţinut 'Adevărul' o lucrare de licenţă 'la negru' despre tratarea cancerului

    În România funcţionează reţele bine organizate care vând studenţilor, pe bani frumoşi, lucrări ...

    Lucrări de licenţă, vândute ca la piaţă

    Tot mai puţini studenţi aflaţi în ultimul an de facultate aleg să-şi facă singuri lucrarea de l ...

    Facultăţi care scot şomeri pe bandă

    România produce anual mii de licenţiaţi în domenii de care piaţa muncii nu mai are nevoie demul ...

    Plagiatul românesc, „promovat“ din facultate

    Copierea lucrării de licenţă este un obicei pe care studenţii îl învaţă chiar de la profesorii ...

    Creşterea şi descreşterea Combinatului Siderurgic Galaţi. S-au împlinit 45 de ani de când Ceauşescu a tăiat panglica FOTO

    Ridicat la ordinul liderului comunist Gheorghiu-Dej, combinatul de la Galaţi era în 1989, cea m ...

    EXCLUSIV Am cumpărat lucrare de licenţă în tratarea cancerului!

    Reporterii „Adevărul” au cumpărat o lucrare de licenţă despre tratarea cancerului, care presupu ...

    AVERTISMENT: „Câinii fără stăpân sunt cei mai importanţi braconieri din pădurile gălăţene şi din majoritatea pădurilor României!”

    Afirmaţia îi aparţine inginerului Valentin Hahuie, directorul Direcţiei Silvice Galaţi, care îş ...

    Gheorghe Marinescu: regizorul în halat alb

    Aceasta este povestea singurului român lăudat de către Auguste Lumière. A primului regizor româ ...

    Universitatea de Medicină, sex şi şpagă de la Timişoara

    Instituţia care pregăteşte viitorii medici este periodic zguduită de scandaluri sexuale şi de c ...

    A fost descoperită substanţa împotriva îmbătrânirii

    O canadiancă în vârstă de 16 ani a descoperit o substanţă antioxidantă care poate să încetineas ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole