Exclusiv/ Vedetele fotbalului poartă echipament „made in Galaţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aici s-au făcut tricourile jucătorilor de la Manchester City, AC Milan şi Juventus.Fabrica de confecţii Cozamin produce şi haine pentru mărci europene celebre precum Zara, H&M, Benetton.

Deşi nu este microbist care să nu fi auzit de Manchester City, AC Milan sau Juventus sau gălăţean care să nu fi ţipat la golurile lui Del Piero, foarte puţini ştiu că celebrii fotbalişti englezi şi italieni se îmbracă cu haine produse la fabrică gălăţeană de confecţii Cozamin.

Echipament de antrenament

Este vorba despre echipamentele folosite de jucători în timpul antrenamentelor precum şi cele vândute în magazinele de prezentare ale echipelor respective.

„Avem o producţie destinată 100% exportului, motiv pentru care toate produsele noastre sunt confecţionate pentru branduri celebre din Europa. În portofoliul de comenzi se regăsesc şi contractele semnate cu cluburile de fotbal Manchester City, AC Milan şi Juventius”, a declarat Costică Caloianu, directorul fabricii de confecţii.

Patronul gălăţean a mărturisit că nu a fost greu să obţină aceste colaborări. „Nu eu i-am căutat, ei au venit la mine. Vreau să vă spun că sunt mai cunoscut în străinătate decât în Galaţi sau în România”, spune Caloianu. 

Super-branduri

Cu toate că au fost colaborări profitabile, în ultimul an, directorul întreprinderii Cozamin s-a orientat mai mult către linii destinate doamnelor, păstrând doar 2-3% din producţie pentru articolele sportive. Motivul?  Produsele pentru femei se vând mult mai bine decât cele pentru sportivi, unde există şi o concurenţă acerbă pe piaţă..

Aşa se face că, în prezent, întreprinderea de la Galaţi lucrează articole pentru brandurile reprezentantive din ţări precum Spania („Zara”), Suedia („H&M”) şi Italia („Benetton”).

 „Ne-am specializat pentru îmbrăcăminte destinată doamnelor. Lucrăm atât după desenul clientului, dar cu materialul nostru, cât şi după tiparele proprii.  Acum confecţionăm toată gama de produse:  de la lenjerie intimă, rochii, bluze, cămăşi, fuste până la ţinute business”, a mai precizat omul de afaceri gălăţean.

De curând, fabrica de confecţii de la Galaţi a lansat, exclusiv în Europa, o linie proprie de articole de îmbrăcăminte destinate femeilor. „Hainele produse sub brandul propriu „L.E Senses” este viitorul nostru. Am deschis deja un magazin în Germania şi o altă fabrică de confecţii în Ucraina astfel încât lunar producem 100.000 de articole”, a explicat Costică Caloianu.

Totul la export

Cozamin este una dintre puţinele firme gălăţene care produce exlusiv articole pentru export.

Cu toate acestea, criza economică a micşorat numărul angajaţilor astfel încât de la 1.500 de oameni care munceau la fabrică în urmă cu câţiva ani, în prezent întreprinderea mai are doar 300 de angajaţi.

Ce-i drept, scăderea de personal poate fi pusă şi pe seama modernizărilor tehnologice importante făcute în fabrică, însă criza a avut un cuvânt important de spus în reducerea personalului.


Oţelul se îmbracă de import

Chiar dacă au la Galaţi o fabrică ce produce pentru „granzi”, cei de la Oţelul preferă să aducă echipamentul de „afară”.

După ce au trecut pe rând de la Lotto şi Nike la Hummel, fotbaliştii de la Oţelul vor fi îmbrăcaţi, din vară, de alt producător de echipament - unul care nu este încă foarte cunoscut în fotbal. E vorba despre marca Masita, brand olandez axat foarte mult pe volei, dar care îşi doreşte să facă pasul şi în sportul-rege.

„Contractul e semnat, foarte avantajos pentru noi, iar de data aceasta putem să scoatem tricouri şi pentru suporteri”, a spus directorul de marketing al clubului, Dragoş Ghiuţă.

Oţelul a avut o colaborare cu cei de la Cozamin în urmă cu câţiva ani, când aici s-au produs tricouri pentru suporteri, dar nu într-o cantitate care să satisfacă pe deplin cerea de pe piaţa gălăţeană.

Vox: „Întreaga producţie este destinată exportului şi toate articolele sunt pentru branduri celebre din Europa” . Costică Caloianu, patron

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite