Exclusiv/ Un inginer al Electrica a fost condamnat pentru luare de mită de la un poliţist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marian Dobrea, inginer la Electrica SA a primit un an de închisoare cu suspendare pentru că a cerut bani pentru racordarea unei locuinţe la reţeaua de curent.

Marian Dobre (51 de ani), inginer la SC Electrica Galaţi, este acuzat că a cerut bani pentru a realiza rebranşarea la instalaţia de curent a locuinţei lui Fănel Buruiană, poliţist în cadrul Compartimentului Cercetări Penale din cadrul IPJ Galaţi.


Inginerul de la Electrica a fost surprins pe când primea 400 de lei de la poliţist pentru a-şi face treaba.


Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a hotărât pe 23 august 2010 reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului, dar judecătorii au stabilit ca acesta să fie judecat în libertate.
Marian Dobre a declarat plângând în instanţă că nu a vrut decât să-l ajute pe Fănel Buruiană pentru a-şi branşa mai repede locuinţa la reţeaua electrică .
Procurorii susţin că, potrivit procedurii de lucru cu clienţii, Marian Dobre trebuia să se ocupe doar de întocmirea documentaţiei tehnice, încasarea banilor neintrând în atribuţiile lui.


"Clientul meu s-a implicat în soluţionarea cererii formulată de denuntător din considerente socio-umane, ştiind că acesta nu are curent electric la locuinţa sa , avea o soţie bolnavă şi un copil de doi ani. Am solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, deoarece toate probele conduc la concluzia ca acesta ar fi comis un abuz în serviciu", ne-a declarat avocata inginerului de la Electrica, Biatrice Martiş.


Marian Dobre poate ataca hotărârea cu recurs la Tribunal.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite