EXCLUSIV: Magazinele de etno-botanice s-au redeschis, cu marfă nouă, care ocoleşte interdicţiile legale!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alin Rotaru este sigur de afacerea sa
Alin Rotaru este sigur de afacerea sa

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nu a avut eficienţă în combaterea comerţului cu plante etnobotanice prin scoaterea câtorva în afara legiiSoluţia pentru reluarea afacerii a fost găsită repede, magazinele de vise aşteptându-şi clienţii cu produse noi, care nu se află pe lista celor 36 de substanţe interzise.

Magazinele de vise s-au redeschis. Dacă în urmă cu aproximativ o lună şi jumătate, se anunţa sfârşitul Spice-urilor şi eliminarea de piaţă a aşa ziselor plante etnobotanice, situaţia s-a schimbat. Afacerea a fost reluată, cu alte substanţe halucinogene, neincluse pe lista celor 36 interzise de către Guvern.

„Am adus alte substanţe. Nu am adus orice prostie pe care o vând copilaşii. Avem acum două, trei substanţe noi, care sunt sută la sută legale”
,  declară Alin Roratu, iniţiatorul afacerii la nivel naţional şi principalul distribuitor Spice Shop din ţară.

După cum se ştie, Ordonanţa de Urgenţă emisă de Guvern a fost readactată astfel încât lista anexă să poate fi completată în cazul în care vor fi importate substanţe noi. Asta s-a şi întâmplat marfa fiind reîmprospătată.

În opinia lui Alin Rotaru, interzicerea noilor substanţe va fi mult mai dificil de realizat. În acelaşi timp, afaceristul mai afirmă că, în cazul în care şi acestea vor fi interzise, mai sunt destule care pot fi aduse în ţară şi că pentru el lista deschisă nu reprezintă o problemă.

„Mai întâi, trebuie să afle ce substanţe sunt astea. Nu prea au unde să facă expertizele. Este un singur laborator în Bucureşti şi cei de acolo nu prea au cum să zică cu exactitate ce substanţă este. Asta o sa dureze o eternitate. Mai sunt vreo 300 de substanţe pe care pot să le aduc.
Dacă îmi interzic o substanţă pe lună, se va merge în continuare timp de 300 de luni
”, a mai spus Alin Rotaru.

Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică afirmă că:„Va trebui să modificăm legea dacă sunt periculoase pentru sănătate. Trebuie să contracarăm pericolul !”.

Banii nu ajung la cine trebuie

În momentul de faţă, se doreşte introducerea unor taxe pentru comercializarea acestor produse în încercarea disperată a autorităţilor de a desfiinţa magazinele de vise. Toate aceste măsuri s-ar datora, în opinia lui Alin Rotaru, faptului că o parte din banii rezultaţi din această afacere nu ajung la cine trebuie.

„Acum se încearcă să pună tot felul de taxe. Asta vor să facă. Cineva îşi ia bani şi nu sunt ei cei care iau banii aceştia. Aşa au spus şi acum o lună jumătate. S-a terminat totul, se închid spice-urile. Nu s-a terminat nimic !”
,  consideră  Alin Rotaru.


Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite