Exclusiv/9.000 de pescari gălăţeni ar putea rămâne pe uscat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Galaţi a dat în judecată Ministerul Agriculturii pentru a cere suspendarea aplicării procedurii de emitere şi eliberare a permiselor de pescuit recreativ sportiv şi a autorizaţiei de pescuit întrucât le-ar produce pierderi importante, iar membrii săi nu ar mai putea pescui.

Mărul discordiei îl constituie decizia 116/2011 emisă de comisia de evaluare a cererilor de atribuire din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA), care verifică documentaţia de calificare şi evaluează solicitările în termen de 5 zile de la deschiderea plicurilor cu documente, termenul limită fiind 15.02.2011.

Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Galaţi susţine că a aflat prea târziu de data limită şi nu a mai reuşit să depună la timp documentaţia.

În această situaţie, AJVPS Galaţi este pusă în situaţia de a suporta pe propria cheltuială costurile anuale legate de paza, protecţia, conservarea, regenerarea şi exploatarea resurselor acvatice concesionate, a căror valoare s-ar ridica la circa 400.000 de lei.

La acestea se adaugă pierderi importante rezultate din investiţiile făcute pentru populări şi dotări materiale, însă grav este că cei 9.000 de membri ai asociaţiei nu ar mai avea voie să pescuiască pentru că nu ar mai avea permise de pescuit.

În replică, reprezentanţii Ministerului Agriculturii susţin că AJVPS Galaţi i-a dat mai întâi în judecată la Curtea de Apel Galaţi şi abia apoi au făcut o plângere la instituţie, aşa cum cere legea.

Oficialii ministerului de resort au argumentat în faţa judecătorilor că decizia emisă de ANPA nu poate fi suspendată pentru că structura administrează resursele acvatice vii, iar activitatea nu poate fi concesionată, aşa cum susţine AJVPS Galaţi.

În aceste condiţii, nu se poate vorbi de organizarea unei licitaţii pentru concesionarea reasurselor acvatice, autorizaţia de pescuit fiind acordată asociaţiilor sportive prin îndeplinirea unor condiţii cumulative.

De menţionat este că Federaţia Naţională a Pescarilor Sportivi din România a formulat o cerere de suspendare a ordinului 15/2011 emis de ministrul Agriculturii, ce vizează acordarea autorizaţiilor de pescuit, iar Curtea de Apel Alba-Iulia a respins acţiunea.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite