Nou, din 6 aprilie. Eliberări de paşapoarte şi premise auto la Tecuci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tecucenii nu vor mai fi nevoiţi să vină la Galaţi pentru a-şi elibera permisele auto sau paşapoartele. Din 6 aprilie, municipiul Tecuci va avea propriul birou de eliberare a acestor acte.

Anunţul a fost făcut de subprefectul judeţului Galaţi, Daniel Ovidiu Tudorache, care a precizat că, pentru început, biroul va funcţiona doar într-o singură zi a săptămânii, respectiv lunea.

"Primăria Tecuci a înaintat cereri către Prefectura Galaţi şi MAI în vederea eliberării de paşapoarte în municipiul Tecuci. Începând cu data de 6 aprilie 2011 acest lucru va fi posibil în Tecuci, în sensul că localnicii vor putea în fiecare zi de luni să-şi depună documentele necesare pentru eliberarea paşaportului. Eliberarea lor se va face după 14 zile, Instiţuia Prefectului Galaţi punând la dispoziţie şi o persoană desemnată a se ocupa de acest serviciu. Transportul plus spaţiul vor fi suportate de judeţ. Astfel, în primă etapă, în fiecare zi de luni a săptămânii cineva detaşat de la Galaţi se va ocupa strict de paşapoarte", a declarat Daniel Ovidiu Tudorache.

Tecucenii vor beneficia în scurt timp şi de un spaţiu destinat examenului de sală pentru obţinerea permisului auto.

De asemenea, şi examenul de traseu se va susţine tot în municipiul Tecuci.

"În plus, s-a luat în calcul şi organizarea etapelor obţinerii permisului de conducere sală, traseul a se realiza din acest an la Tecuci. Primăria va pune la dispoziţie spaţiul necesar şi avem în vedere acest lucru cât de curând posibil", a precizat Tudorache.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite