Elevii se pot înscrie de luni până vineri la examenul de bacalaureat care începe în iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii din clasele a XII-a şi a XIII-a se pot înscrie, de luni până vineri, la examenul de bacalaureat sesiunea de vară, care va începe în 6 iunie cu probele orale. Înscrierea la bacalaureat are loc în perioada 23 - 27 mai. Cursurile pentru elevii din clasele a XII-a şi a XIII-a vor fi încheiate în 27 mai.

Examenul de bacalaureat va începe în 6-8 iunie cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, urmată în 8-10 iunie de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în 13-17 iunie de evaluarea compeţentelor digitale şi în intervalul 20-23 iunie de evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Probele scrise de la bacalaureat încep în 27 iunie cu Limba şi literatura română, în 28 iunie este progamată testarea la Limba şi literatura maternă, în 29 iunie va fi susţinută proba obligatorie a profilului şi în 1 iulie proba la alegere a profilului şi specializării.

În 3 iulie vor fi afişate rezultatele, în 4 iulie vor putea fi depuse eventualele contestaţii, care vor fi rezolvate în 5 - 7 iulie, urmând ca în 8 iulie să fie afişate rezultatele finale.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, afirma, în 6 mai, că la examenele de bacalaureat din acest an nu se va mai copia şi avertiza că "dacă alţii nu vor fi vigilenţi", ce s-a întâmplat în vămi se va întâmpla şi în educaţie.

"Începând de anul trecut şi continuând şi în acest an, vă asigur că nu se mai fura startul în viaţă şi nu se va mai copia la examenele de bacalaureat. Dacă alţii nu vor fi vigilenţi, ce aţi văzut în vămi veţi vedea şi în educaţie. Este un semnal pe care doresc să îl transmit", a spus atunci Funeriu.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite