Elevii de gimnaziu învaţă totul despre cuiburile din parcuri de la muzeografii gălăţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de mâine şi până pe 30 mai 2012, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi demarează proiectul educaţional, organizat anual, „Cine îşi face cuib şi cine locuieşte în parcurile noastre?", manifestare care are ca obiectiv principal conservarea avifaunei spaţiilor verzi din judeţul Galaţi.

Această acţiune a fost iniţiată încă din anul 2007 de Secţia Muzeu din cadrul instituţiei gălăţene şi reuneşte elevi din clasele V-VIII de la mai multe unităţi şcolare din Galaţi. În fiecare an, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi are alături Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi şi Societatea Ornitologică Română.

Înscrierile pentru participare la proiect vor avea loc în perioada 1 - 10 martie 2012, la sediul muzeului gălăţean, toate clasele V-VIII cu profil de bilogie fiind aşteptate să se ia parte la acest adevărat maraton de educaţie şi ştiinţă.

„Vom selecta un număr de şase elevi din fiecare şcoală, pe baza unor criterii bine stabilite. În prima etapă, echipajele şcolilor participante se vor familiariza cu viaţa păsărilor prin lecţiile teoretice pe care le vom ţine cu ei, de unde vor afla şi ce specii de păsări sunt prezente în spaţiile verzi din Galaţi", spune muzeografa Viorica Arcan, coordonatoarea proiectului.

Educaţia ecolologică prin acest gen de activităţi reprezintă o preocupare constantă la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi. „CMSN Galaţi dezvoltă, conservă şi gestionează colecţiile ştiinţifice de ştiinţele naturii, valorificându-le prin calitatea programelor de cercetare şi de educaţie a unui public cât mai variat pentru cunoaşterea naturii, sensibilizându-l asupra importanţei conservării ei", a declarat Camelia Burluc managerul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi.

Cursanţii vor avea şi cateva deplasări în teren (Grădina Botanică, Grădina Publică, Faleza Dunării) unde vor încerca să determine speciile de păsări cu ajutorul binoclului dar şi după cântecul lor.

Organizatorii îşi propun să ofere informaţii suplimentare elevilor care vor participa la acest proiect educaţional, care vin în completarea cunoştinţelor impuse prin programa şcolară de biologie cu date ştiinţifice, teoretice şi aplicate, de zoologie, ecologie şi muzeologie.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite