Drama unei mame/ A „ales” cu cuţitul între cei doi fii ai ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii au decis: şapte ani şi jumătate de puşcărie pentru femeia care şi-a înjunghiat fiul.

Gălăţeanca care aproape şi-a omorât unul dintre copii după ce l-a lovit cu un cuţit în zona inimii, a apelat la clemenţa magistraţilor de la Curtea de Apel Galaţi, în încercarea de a obţine o reducere a pedepsei.

Regretele nu se cos la dosar

Dobriţa Ciupitu a fost condamnată la şapte ani şi jumătate de închisoare de Tribunalul Galaţi pentru tentativă la omor calificat după ce pe 25 septembrie 2009 i-a pus în primejdie viaţa fiului său.

Femeia le-a declarat judecătorilor că regretă ce a făcut, dar susţine că nu a avut de ales.

„Nu am ştiut ce să fac în situaţia aia. Îl bătea rău. Mi-a căzut în mână cuţitul şi l-am lovit. Regret ce am făcut. Nu ştiu ce să mai zic", a precizat vineri Dobriţa Ciupitu.

Toată povestea a pornit de la împărţirea recoltei de struguri, după culesul viei. Femeia a refuzat să îi acorde fiului său mai mare partea care i se cuvenea din recoltă, iar acesta nu a primit prea bine vestea.

Mezinul i-a luat apărarea mamei sale, care era agresată de Costel Ciupitu, iar acesta şi-a concentrat atenţia asupra fratelui.

Femeia a luat un cuţit de bucătărie şi a lovit fără să se mai uite.

Cu toate acestea, victima a cerut judecătorilor să îi elibereze mama: „O iert pe mama. Vreau să se întoarcă acasă. Ce a fost, a fost".

Magistraţii vor decide la începutul săptămânii viitoare dacă îi reduc pedeapsa femeii.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite