Drama fraţilor Jugănaru:„Nu avem casă, nu avem bani, nu mai putem merge la şcoală”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antoaneta Jugănaru ar putea rămâne în stradă cu cei patru copii. Foto: Bogdan Nistor
Antoaneta Jugănaru ar putea rămâne în stradă cu cei patru copii. Foto: Bogdan Nistor

Cei patru copii ai Antoanetei Jugănaru riscă să rămână fără educaţie din cauza sărăciei. Pentru că nu a putut să aibă grijă de ei, aceştia sunt la un pas să abandoneze şcoala. Antoaneta Zaharia şi-a petrecut o bună parte din viaţă în comuna Griviţa, alături de soţul ei. Au împreună patru copiii. Cel mai mic, o fetiţă de 4 ani, cel mai mare, tot o fată, dar de 14 ani.

Pentru că în ultima perioadă divergenţele dintre cei doi soţi, legate în principal de lipsa banilor şi a locurilor de muncă, deveniseră tot mai frecvente, într-un final femeia şi-a părăsit soţul şi a venit în Galaţi.
 
Sub teroarea pumnului

„Soţul meu este un beţiv notoriu, nu muncea nicăieri, dar nu ştiu cum se face că în fiecare seară venea beat. Era foarte gelos pe mine şi ori de câte ori nu-i convenea ceva ne bătea, şi pe mine şi pe fete. Pe cea mare a bătut-o cu furtunul de a lăsat-o vânătă”, povesteşte cu lacrimi în ochi femeia.

Antoaneta a ajuns în Galaţi în luna octombrie 2009. Ea şi-a găsit repede un acoperiş. Copiii de vârstă şcolară – trei dintre ei – au fost înscrişi la Şcoala 7 „Constantin Brâncoveanu”, iar cel mai mic a ajuns la o gradiniţă din Ţiglina I. Din păcate, lucrurile nu aveau să meargă foarte bine.

„Ne găsisem un loc în Centrul pentru Sprijin al Mamei şi Copilului Abuzat. Am stat acolo vreo trei luni după care ne-au dat afară. Ei spun că legislaţia nu le permite să ne mai ţină. Mi-au mai spus şi că dacă mi-am găsit loc de muncă pot să-mi plătesc o chirie”, mai spune mama celor trei copii.

Cei de la acest centru sunt însă de altă părere. „Noi i-am fi putut ţine chiar şi mai mult la acest centru, dar copiii au avut un comportament deloc civilizat. Au distrus practic mobilierul în care au stat. Mai mult, mama copilului nu se ocupa de loc de ei”, ne-a precizat Mihaela Pintilie, asistent social în cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului.

Cel mai mult au avut de suferit copiii. Din luna decembrie, cei trei copii ai Antoanetei Jugănaru nu au mai dat pe la şcoală. Alina, fata de clasa VII-a, a promovat la toate materiile pe primul semestru, dar în cel de-al doilea nu are nicio notă. Fata cea mare – Mihaela – are foarte multe absenţe şi nu a dat tezele din semestrul I, iar băiatul de 10 ani are patru corigenţe. Ca să nu mai vorbim că fetiţa de doar patru ani a şi uitat deja de grădiniţă.

„Acum ei sunt în situaţie de abandon şcolar şi riscă să fie declaraţi repetenţi. Din fericire, ei încă sunt recuperabili, doar că părinţii trebuie să facă ceva”, spune consilierul educativ de la Şcoala 7 Rodica Patache.
 
A rămas şi fără serviciu

În condiţiile actuale, în care Antoaneta nu mai are de muncă, este greu de crezut că lucrurile vor mai reveni la normal. Femeia stă acum la o prietenă, într-un apartament cu două camere, dar nici aici nu va prinde prea mult rădăcini. Nici loc de muncă nu mai are pentru că la spălătoria unde lucra nu a mai putut să ajungă de câteva zile şi a fost concediată.

276 de copii s-au lăsat de şcoală în 2010

Un raport al Inspectoratului Şcolar Galaţi arată că în primul semestru al anului şcolar 2009-2010 au pus cartea-n cui 276 de copii. Cu toate acestea numărul celor care au renunţat la şcoală este în cădere liberă faţă de anii anteriori: a scăzut de aproape patru ori faţă de 2007.
Una dintre explicaţii ar fi aceea că psihologii şcolari consiliază familiile copiilor care sunt în prag de abandon şi reuşesc să-i convingă să rămână în sistem. În plus, pentru cei care parcurg anul de completare, Inspectoratul Şcolar a organizat activitatea şcolară astfel încât elevii să aibă timp şi de muncă.


Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite